Deputatul Dan Motreanu îşi plăteşte creditul ipotecar cu banii de chirie de la Parlament

Deputatul Dan Motreanu, secretar general al PNL, foloseşte banii de chirie primiţi de la Parlament pentru a achita rata la un credit ipotecar, el susţinând că nu este nicio problemă, casa nefiind în proprietatea sa, ci a băncii, informează BBC.

7 afișări
Imaginea articolului Deputatul Dan Motreanu îşi plăteşte creditul ipotecar cu banii de chirie de la Parlament

Deputatul Dan Motreanu îşi plăteşte creditul ipotecar cu banii de chirie de la Parlament

Conform sursei citate, Motreanu a venit în Bucureşti în 2004, a stat circa un an cu chirie, după care a luat un credit ipotecar, iar acum locuieşte împreună cu familia în Bucureşti, iar banii care i se cuveneau pentru plata chiriei îi foloseşte la achitarea creditului.

Dan Motreanu consideră că nu ar fi vreo problemă că sumele menite asigurării locuinţei pe perioada mandatului de parlamentar sunt folosite într-o investiţie imobiliară.

„Când ai un credit ipotecar, casa ta nu este în proprietatea ta, ci în proprietatea băncii până în momentul în care îţi plăteşti toate ratele. Ca atare, pentru a nu plăti o chirie, plătesc cu banii respectivi o parte din credit”, spune Motreanu, citat de BBC.

Deşi susţine că nu el ar fi proprietar, ci banca, Dan Motreanu a trecut totuşi în declaraţia de avere apartamentul din Bucureşti, menţionând că are o valoare de aproape 200 de mii de RON şi a fost „achiziţionat prin credit ipotecar”.

Conform BBC, un alt caz este cel al lui Ioan Oltean (PD) care, deşi deţine potrivit declaraţiei de avere trei apartamente în Bucureşti şi a încasat din chirie 30 de mii de lei noi în ultimul an, primeşte de şapte ani, de când a intrat în Parlament, şi 70 la sută din valoarea unei eventuale camere la hotel.

"La prima vedere pare un lucru absurd să ai proprietatea ta şi în acelaşi timp statul să-ţi suporte cheltuielile. Dacă am greşit în interpretarea textului de lege, nu va fi nicio problemă să restitui sumele încasate pe nedrept. Dacă se va constata acest lucru. Dar într-o locuinţă, într-o cazare obişnuită în oraş, nu la hotel, sunt o mulţime de cheltuieli pe care le suporţi. Nu numai chiria”, argumentează Oltean, conform BBC.

El spune că "sunt şi cheltuielile aferente unei bune întreţineri a imobilului respectiv".

„Am apreciat într-o interpretare textului de lege că putem beneficia de aceste drepturi şi în situaţia în care deţinem în proprietate, în Bucureşti, un imobil”, a adăugat Ioan Oltean, citat de BBC.

Deputatul Lucian Bolcaş, membru în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, afirmă însă că senatorii şi deputaţii din alte localităţi care nu doresc să stea la hotelurile plătite direct de Parlament primesc o sumă de bani pe care îi pot folosi doar pentru plata chiriei, pe baza unor declaraţii pe proprie răspundere.

„Orice inexactitate în această declaraţie este pusă sub semnul falsului în declaraţii sub semnătură privată. Destinaţia este exactă şi anume pentru achitarea chiriei în condiţiile în care se locuieşte pe bază de contract de închiriere”, a declarat Bolcaş pentru BBC.

Suma pe care o primesc în acest moment Dan Motreanu sau Ioan Oltean pentru că nu stau la hotel este, conform lui Oltean, de circa 2.500 de lei pe lună, relatează BBC.

În total, cheltuielile de la bugetul de stat pentru toţi parlamentarii, în timpul unui singur mandat sunt de două sute de milioane de euro, informează BBC, iar potrivit Institutului pentru Politici Publice, fiecare parlamentar cheltuieşte câte 7.500 de euro de lună.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici