Diaconescu: Voi convoca BPN să vedem dacă are rost să mai candidăm la Primărie

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Cristian Diaconescu, a declarat, vineri, într-o emisiune la Antena 3, că, urmare a deciziei instanţei în privinţa lui Sorin Oprescu, este necesară convocarea BPN al partidului pentru a vedea "dacă are rost" ca social-democraţii să mai candideze la Primărie.

16 afișări
Imaginea articolului Diaconescu: Voi convoca BPN să vedem dacă are rost să mai candidăm la Primărie

Diaconescu: Voi convoca BPN să vedem dacă are rost să mai candidăm la Primărie (Imagine: Mediafax Foto)

"Este o decizie foarte bună pentru Sorin Oprescu. Prin această decizie, se pare că sistemul ticăloşit din România a fost învins. Eu voi convoca Biroul Permanent al PSD să vedem dacă are rost să mai participăm sau nu la alegeri. Trebuie văzut de ce instituţiile statului au dat o hotărâre într-un fel şi apoi s-a schimbat la 180 de grade. Dacă explicaţia oferită nu este coerentă, înseamnă că deciziile sunt viciate şi acest lucru se poate întâmpla şi la alegeri. Sistemul ticăloşit dictează unde şi până unde se întinde democraţia din România, iar eu la astfel de lucruri nu vreau să fiu părtaş", a declarat Cristian Diaconescu.

În emisiune a intervenit telefonic şi coordonatorul campaniei electorale a social-democraţilor, Miron Mitrea, care a spus că nu se pune problema ca PSD să renunţe la candidatura la Primăria Capitalei.

Recursul formulat de Sorin Oprescu la decizia Tribunalului Bucureşti de menţinere a hotărârii BEM de respingere a candidaturii sale la Primăria Capitalei a fost admis, vineri seară, de Curtea de Apel Bucureşti.

Pentru a candida ca independent la Primăria Capitalei, Sorin Oprescu a demisionat din PSD, întrucât partidul a optat pentru alt candidat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici