Guvernul României a aprobat vineri Ordonanța de Urgență pentru modificarea Codului Silvic și pentru stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare.
Reprezentanții Ministerului Mediului precizează că adoptarea acestei ordonanțe de urgență a fost necesară având în vedere obligațiile prevăzute în PNRR, respectiv implementarea activităților din Componenta C2 – Pădurea și protecția biodiversității – Reforma 1.
Aceasta se referă la reformarea sistemului de management și a celui privind guvernanța în domeniul forestier prin: dezvoltarea unei noi Strategii forestiere naționale și a legislației subsecvente, modificarea și completarea legislației actuale în domeniul forestier.
„Este o modificare absolut necesară, care contribuie la reformarea domeniului silvic, respectiv a Regiei Naționale a Pădurilor- Romsilva. Trebuie să acționăm! Nu vrem să ratăm și alte ținte din PNRR, nu vrem să mai pierdem finanțări pentru investiții într-un mediu mai curat, mai rezilient, în sănătatea noastră, practic. Pe de altă parte, reformarea Romsilva este necesară, am început acest proces, este unul absolut transparent. Vom eficientiza activitatea, vor fi mai puțini directori, mai puține direcții silvice și, așa cum am spus, mai mulți oameni pe teren, în pădure, acolo unde este locul silvicultorilor!”, a spus ministra Mediului, Diana Buzoianu.