Dîncu, ministrul Apărării: Este tot mai aproape posibilitatea unui conflict armat dacă se continuă provocările din Donbas

Ministrul Apărării Vasile Dîncu spune că situaţia este „complicată” în acest moment şi că „se pare că este tot mai aproape posibilitatea unui conflict armat în Ucraina, dacă continuă provocările din Donbas”.

11667 afișări
Imaginea articolului Dîncu, ministrul Apărării: Este tot mai aproape posibilitatea unui conflict armat dacă se continuă provocările din Donbas

„Din nefericire, intrăm pe un scenariu pe care atât Federaţia Rusă, cât şi Ucraina, îl negau, pentru că apăruse deja ca fiind un prognostic legat de deteriorarea situaţiei din Donbas şi după aceea de un pretext pentru ca Federaţia Rusă să intervină în Ucraina. Nu credea foarte multă lume că acest scenariu se va realiza, însă, din nefericire, chiar acest lucru pare să fie din ce în ce mai vizibil, deşi observăm că discursul Federaţiei Ruse merge în direcţia încercării de a linişti lumea, de a arăta că se retrag, dar, pe de altă parte, e acest dublu discurs, în realitate se întâmplă altceva”, a declarat Vasile Dîncu.

Acesta spune că „suntem într-o situaţie destul de complicată în acest moment”.

„Se pare că este tot mai aproape posibilitatea unui conflict armat în Ucraina, dacă continuă provocările din Donbas”, a adăugat Dîncu.

El a precizat că, la Conferinţa de Securitate de la München, preşedintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a arătat că există încă pericolul unui conflict armat.

„Există încă pericolul pentru conflict armat în Ucraina şi acest lucru l-a arătat foarte clar şi preşedintele Zelenski, care a fost aici, la Munchen şi a discutat, spunând printre altele că se simte singur, că de fapt noi îi spunem că sunt porţile deschise în NATO, dar nu poate să intre şi a cerut sprijin”, a mai spus ministrul Apărării.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici