Prima pagină » Politic » Directorul general al Statului Major Militar al Uniunii Europene, în vizită în România

Directorul general al Statului Major Militar al Uniunii Europene, în vizită în România

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a avut o discuție cu generalul-locotenent Michiel van der Laan, directorul general al Statului Major Militar al Uniunii Europene și director al Capacității Militare de Planificare si Conducere a UE, aflat într-o vizită în România.
Directorul general al Statului Major Militar al Uniunii Europene, în vizită în România
Sursa: Facebook/sef.smap/
Cosmin Pirv
28 oct. 2025, 12:57, Politic

Potrivit unui comunicat al MApN, discuțiile au vizat principalele aspecte privind contribuția României la operațiile, misiunile militare și inițiativele Uniunii Europene în domeniul apărării, cu accent pe sprijinul acordat Ucrainei prin Misiunea Uniunii Europene de Asistență Militară (EUMAM UA) și prin participarea la coalițiile de capabilități.

De asemenea, au fost analizate rezultatele colaborării dintre Armata României și structurile militare ale Uniunii Europene, dar și direcțiile de consolidare a interoperabilității și instruirii comune, inclusiv prin Centrul European de Instruire F-16 din România.

Generalul Vlad a subliniat angajamentul constant al Armatei României pentru consolidarea eforturilor comune pentru întărirea posturii de securitate a Uniunii Europene pe Flancul Estic.

Citește și