Dragnea: Hrebenciuc să ia în calcul să găsim o blondă pentru Geoană

Vicepreşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, sâmbătă, la şcoala de pregătire politică a TSD, că îi va transmite coordonatorului campaniei prezidenţiale a PSD, Viorel Hrebenciuc, să găsească o "blondă" şi pentru candidatul Mircea Geoană.

24 afișări
Imaginea articolului Dragnea: Hrebenciuc să ia în calcul să găsim o blondă pentru Geoană

Dragnea: Hrebenciuc să ia în calcul să găsim o blondă pentru Geoană (Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

"O să-i spun lui Viorel Hrebenciuc să ia în calcul, dacă se merită, să găsim o blondă pentru Mircea Geoană", a spus Dragnea, răspunzând astfel, în glumă, la întrebarea adresată de un reprezentant al TSD, privind ceea ce trebuie sau nu trebuie să facă viitorul preşedinte.

Dragnea a arătat, totodată, că România poate avea linişte în următorii trei ani dacă într-adevăr se schimbă preşedintele României.

"Dacă nu se schimbă - spun părerea mea şi a multor oameni - nu vom avea linişte", a subliniat Dragnea.

El a revenit, în încheierea discursului său, precizând că Geoană nu are nevoie de vreo "blondă", întrucât are "destule calităţi".

"Totuşi, nu cred că Mircea Geoană are nevoie de vreo blondă. Eu cred că Mircea Geoană are destule calităţi. Poate să unească România şi poate să asigure pacea socială necesară ca această ţară să se dezvolte. Şi sunt sigur că va fi preşedintele României", a spus Dragnea.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici