Dragnea: Nu ştiu să fie vreun membru al Ambasadei SUA membru al PSD. În PSD Zgonea e istorie. Trei săptămâni de zile, Zorro se mai joacă puţin prin Parlament

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că vizita ambasadorului SUA, Hans Klemm, la şeful Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a fost una instituţională şi că nu poate fi catalogată ca un semnal de susţinere a fostului preşedinte executiv, ceea ce s-a hotărât în PSD rămânând neschimbat.

1085 afișări
Imaginea articolului Dragnea: Nu ştiu să fie vreun membru al Ambasadei SUA membru al PSD. În PSD Zgonea e istorie. Trei săptămâni de zile, Zorro se mai joacă puţin prin Parlament

Dragnea: Nu ştiu să fie vreun membru al Ambasadei SUA membru al PSD. În PSD Zgonea e istorie. Trei săptămâni de zile, Zorro se mai joacă puţin prin Parlament (Imagine: Bogdan Stamatin / Mediafax Foto)

"A fost o vizită instituţională la preşedintele Camerei Deputaţilor. Au fost câteva lucruri curioase din punctul meu de vedere. A fost acolo nişte discuţii, printre altele, despre legea achiziţilor publice, din câte am înţeles. Curiozitatea la care mă refeream este că domnul Zgonea nici măcar nu a votat această lege, dar discuta despre ea şi se lăuda cu ea. E un lucru interesant", a susţinut Liviu Dragnea.

El a negat că vizita lui Klemm poate fi interpretată ca fiind un semnal de susţinere pentru şeful Camerei Deputaţilor.

"Nu ştiu să fie vreun membru al Ambasadei SUA membru al PSD. În PSD deciziile le luăm doar în interior şi în Camera Deputaţilor numai în plen. Nu ştiu să fi fost un semnal de susţinere. Nu are importanţă. Ceea ce am hotărât noi nu se mai schimbă", a subliniat Dragnea.

El a mai spus că, cel mai probabil, revocarea lui Valeriu Zgonea de la conducerea Camerei Deputaţilor va avea loc după alegerile locale.

"E puţin probabil (ca Valeriu Zgonea să fie revocat până la data de 5 iunie - n.r.), dintr-un motiv pur şi simplu administrativ - majoritatea deputaţilor sunt foarte implicaţi în campania electorală pentru locale şi nu suntem foarte siguri că poţi fi prezenţi toţi în plen atunci când va fi acest vot. Pasul următor va fi revocarea. Aşteptăm să se modifice regulamentul, după care introducem cererea de revocare şi, atunci, toate măştile lui să plece. Comisia de regulament va propune plenului modificări la Regulament şi, după ce se aprobă, urmează pasul doi - revocarea. Este foarte simplu - să se pună în acord Regulamentul Camerei Deputaţilor cu decizia Curţii Constituţionale. Nu e nimic complicat. De ce nu au făcut lucrul ăsta? Probabil că ăsta era motivul ca să fie acoperit sau protejat", a conchis Dragnea.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a avut o întâlnire vineri, în biroul său, cu ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm.

"Unul din lucrurile pe care le-am discutat azi, i-am mulţumit pentru modul în care a îndeplinit în ultimele săptămâni mai multe proiecte legislative importante pentru România şi SUA şi asta include şi legea privind restituirea proprietăţilor, a exproprierii, legea conducerii întreprinderilor. Vom continua să monitorizăm situaţia economică din România. Am discutat şi alte legi care nu cred că ar fi benefice pentru România. Propunerile de modificare a (legii - n.r.) Agenţiei Naţionale de Integritate şi legea care oferă super-imunitatea avocaţilor. În viziunea Statelor Unite nu ar consolida instituţiile din domeniu şi nici lupta împotriva corupţiei", a declarat ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm.

El a mai spus că a discutat cu Valeriu Zgonea mai multe chestiuni importante pentru România şi SUA, dar şi despre parteneriatul strategic.

"Sunt aici pentru că domnul Zgonea e preşedintele Camerei Deputaţilor. Înţeleg că situaţia lui nu s-a decis şi cât este aici sper să lucrez îndeaprope cu el", a subliniat Hans Klemm.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că Valeriu Zgonea pentru PSD e deja istorie, iar după 5 iunie social-democraţii îl vor revoca pe acesta din funcţia de şef al Camerei Deputaţilor, afirmând că "trei săptămâni de zile, Zorro se mai joacă puţin prin Parlament".

Am vorbit cu domnul secretar (general al PSD - n.r.) Marian Neacşu care m-a informat că mâine depun documentele necesare pentru a se finaliza această procedură, dar realist vorbind e imposibil până la alegerile locale pentru că şi la deputaţi va fi la fel ca la senatori până la alegerile locale. Nu cred că vor mai putea fi aduşi în plen să fie prezenţi toţi. Trei săptămâni de zile, Zorro se mai joacă puţin prin Parlament până când îl revocăm", a declarat Liviu Dragnea

El a mai spus că social-democraţii nu mai vor să iniţieze o acţiune care să nu se finalizeze.

"În partid nu mai există scandalul Valeriu Zgonea. Valeriu Zgonea pentru PSD e deja istorie. Pentru PSD, poate pentru alte instituţii nu. Singura aşteptare care mai e în partid e când va pleca, dar toţi militanţii noştri sunt preocupaţi de campania electorală, după 5 iunie o să introducem procedura de revocare care se va finaliza cu revocare", a conchis Dragnea.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici