Europarlamentarul și vicepreședintele PSD Dragoș Benea a declarat luni, într-un interviu pentru G4Media, că și județele vor fi vizate de reforma administrativ-teritorială.
„Dacă nu ne atingem și nu atacăm și această problemă a reconfigurării județelor, degeaba ne-am apucat. Cu siguranță, atâta timp cât coordonez acest grup de lucru (privind reforma teritorială – n.r.), va fi atacată și problema județelor”, a spus Dragoș Benea pentru G4Media.
El a mai afirmat că s-a uitat și la reformele teritoriale făcute de alte state, printre care Danemarca, Estonia și Letonia, pe care le consideră „modele de inspirație”.
„M-am uitat și la Danemarca, unde sunt comune de 15.000 de locuitori. M-am uitat și la Estonia. M-am uitat și la Letonia. M-am uitat și la Polonia, unde din 49 au mai rămas 16 voievodate. Am văzut și Republica Moldova că a fost mai curajoasă decât noi pe acest subiect. Deci putem să ne inspirăm, avem modele de unde să ne inspirăm”, a spus Benea pentru G4Media.
Social-democratul a adus în discuție și o reorganizare pe modelul Curților de Apel din țară, 15 la număr, dar a evitat să avanseze un număr clar al județelor după reformă.
„Cu județele aș putea să vă propun ca discuție, de exemplu, modelul Curților de Apel, care în sistemul judiciar s-a văzut că este eficient. Acum trebuie văzut dacă în sistemul administrației locale ceva similar ar fi eficient. [E vorba] de 15 Curți de Apel, dar asta nu înseamnă că vor fi 15 județe. Dar e un punct de plecare pentru o discuție. Eu nu vreau acum să avansez cifre – 15, 18, 20, poate vor fi 22, poate vor fi 12. Tot acești indicatori vor spune. Dar ce pot eu să vă spun este că vom aborda această discuție a județelor”, a conchis acesta.
Declarațiile lui Dragoș Benea vin după ce tot luni, în cadrul unei conferințe de presă, el a afirmat că se lucrează la mai multe scenarii privind comasarea localităților mici. Unul dintre scenarii prevede comasarea tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care nu mai îndeplinesc pragul legal de 10.000 de locuitori.
„Peste 55% dintre oraşe nu mai au pragul legal de 10.000 de locuitori, dar au administraţie de oraş. Ele, practic, sunt comune. E posibil. Chiar la mine în judeţ este oraşul Slănic Moldova care are o populaţie redusă, graniţă cu oraşul Târgu-Ocna. E posibil să rezulte un oraş Târgu-Ocna la final. Ar fi şi firesc, ştiu bine zona”, a explicat Dragoș Benea în cadrul conferinței.