Duvăz: Băsescu a colaborat ani de zile cu Sorin Ovidiu Vântu, a uitat?

Purtătorul de cuvânt al PSD, Bogdan Niculescu Duvăz a declarat, duminică, la o conferinţă, că Traian Băsescu, cel care îi critică acum pe moguli, a colaborat timp de ani de zile cu Sorin Ovidiu Vântu, întrebându-se dacă şeful statului a uitat acest lucru sau se preface.

39 afișări
Imaginea articolului Duvăz: Băsescu a colaborat ani de zile cu Sorin Ovidiu Vântu, a uitat?

Preşedintele Traian Băsescu (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Duvăz a afirmat că Sorin Ovidiu Vântu l-a susţinut mediatic pe Traian Băsescu atunci când a câştigat şefia PD şi primăria Capitalei. Duvăz a spus că nu ar fi vrut facă aceste "destăinuiri" cu informaţii pe care le posedă, întrucât la momentul acela era un apropiat al lui Traian Băsescu.

Duvăz a mai afirmat că privatizarea Petromidia prin obţinerea pachetului majoritar de către Dinu Patriciu a fost făcută în 1998-2000, iar preluarea datoriei istorice de 600 de milioane a fost făcută printr-o lege din timpul guvernului Năstase, însă promulgată de Băsescu la începutul mandatului în 2005.

El a spus că mulţi dintre cei acuzaţi de Traian Băsescu ca fiind moguli şi-au dublat sau chiar triplat averea în ultimii cinci ani, sub mandatul actualului şef al statului. Duvăz l-a acuzat pe Băsescu că ar fi "mogulul şef" pe axa Udrea-Cocoş şi a mafiei asfalturilor. Duvăz a spus că Băsescu ar trebui să renunţe la a se poziţiona ca luptător împotriva mogulilor.

De asemenea, Duvăz a spus că şeful statului ar trebui să renunţe la a critica întâlnirea de la Grivco, pentru că în 2004 a aprticipat la întâlniri similare.

El a ţinut să precizeze că majoritatea PSD-PNL-UDMR-PC-Minorităţi nu se ascunde şi şi-a făcut publice toate opţiunile privind Guvernul.

Duvăz a afirmat că preşedintele Mircea Geoană a fost la sediul firmei lui Dan Voiculescu pentru a purta discuţii cu parteneri politici, nu pentru a cerşi voturi cu căciula în mână, cum a făcut-o Traian Băsescu în 2004.

"Domnul Traian Băsescu mărturiseşte că s-a dus la Girvoc cu căciula în mână ca să negocieze o majoritate. Domnul Mircea Geoană niciodată nu s-a dus cu căciula în mână la Grivco, şi dacă a purtat acolo nişte discuţii le-a purtat în termeni absolut politici în discuţiile u un partener şi cu alţi parteneri politici, cu care ne-am aliat cu mult înainte de alegerile din 2008", a spus Duvăz.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici