Eckstein critică intenţia de colaborare a ANI cu serviciile secrete

Senatorul UDMR Eckstein Kovacs Peter a criticat, joi, propunerea preşedintelui Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Cătălin Macovei, privind colaborarea instituţiei cu SRI şi SIE pentru investigarea conturilor din străinătate ale demnitarilor.

16 afișări
Imaginea articolului Eckstein critică intenţia de colaborare a ANI cu serviciile secrete

Eckstein critică intenţia de colaborare a ANI cu serviciile secrete (Imagine:Mediafax Foto)

Eckstein a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că declaraţiile lui Macovei pe această temă l-au făcut să îşi pună semne de întrebare.

"Acest ANI este o instituţie de stat, care are competenţe să verifice corectitudinea declaraţiilor de avere şi interese funcţionarilor publici şi parlamentarilor. Instituţia are căderea de a sesiza Parchetul în cazul în care are indicii că averile demnitarilor au fost făcute prin ilegalităţi şi infracţiuni. De aici, ca să închei contracte de colaborare cu serviciile secrete, cu SRI, cu SIE, mi se pare că este complet depăşit cadrul pentru care a fost creat ANI, care face ca zeci de mii de oameni să fie serviţi pe tavă SRI, să aibă un prilej de a fi ascultaţi dacă este sau nu cazul", a afirmat Eckstein.

El a susţinut că motivaţia potrivit căreia această colaborare are drept scop verificarea eficientă conturilor din străinătate ale persoanelor verificabile de către ANI "nu stă în picioare".

"Dacă cineva are calitatea să întrebe o bancă din Antile sau Guadelupe dacă are bănuţi acolo Verestoy sau Văcăroiu, atunci are ANI, care este făcută pentru acest control. SRI are calitatea să verifice conturi în alte ţări? Mi se pare că domnul Macovei a sărit pragul", a subliniat senatorul UDMR.

Acesta a adăugat că, în opinia sa, o astfel de propunere este un pas către un stat represiv şi autocrat şi nu unul democratic.

"Pot să îl sun pe domnul Macovei şi să îmi arăt profundul dispreţ faţă de măsura pe care doreşte să o facă", a spus Eckstein Kovacs Peter, adăugând că este de părere că ANI ar trebui să primească o bulină roşie pentru această iniţiativă.

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Cătălin Macovei, a afirmat, vineri, că există o relaţie complexă între crima organizată, spălare de bani, corupţie şi averi nejustificate, mulţumind presei că 80 la sută dintre investigaţiile agenţiei sunt datorate articolelor din mass-media.

În cadrul unei conferinţe privind spălarea de bani, desfăşurată la Hotel Hilton, Cătălin Macovei a arătat că, din păcate, deşi suntem în anul 2008, încă se lucrează interinstituţional cu "adrese scrise", ANI iniţiind încheierea unor protocolae de colaborare cu instituţiile statului care ar putea furmiza informaţii utile pentru desfăşurarea investigaţiilor. Astfel, ANI ar avea acces on-line la date.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici