Raportul „Make America Healthy Again” (MAHA), susținut de administrația Trump și publicat pe 22 mai, ridică mari semne de întrebare din cauza numeroaselor greșeli și surse false.
Documentul, coordonat de Robert F. Kennedy Jr., secretarul pentru sănătate și servicii sociale, încearcă să explice scăderea speranței de viață în rândul americanilor.
Însă, potrivit experților, multe dintre citările din raport sunt suspecte sau complet fabricate. Au apărut speculații conform cărora, citările respective au fost obținute prin utilizarea inteligenței artificiale.
The Washington Post a analizat versiunea inițială a raportului și a constatat că dintre cele 522 de note de subsol, cel puțin 37 se repetă. Alte citate sunt greșite sau se bazează pe studii care nu există.
Termenul „oaicite” apărut în unele adrese URL sugerează implicarea unei platforme AI dezvoltate de OpenAI.
Chatboturile AI, cum este și ChatGPT, au tendința să producă informații repetate sau fictive, ceea ce pare să fi afectat și acest raport.
„Acest lucru nu pune sub semnul întrebării substanţa raportului”, a afirmat Karoline Leavitt, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe. Ea a atribuit erorile unor „probleme de formatare” și a dat asigurări că raportul va fi revizuit.
De asemenea, ea a declarat că are încredere deplină în Robert Kennedy Jr. și echipa sa și că „munca lor se bazează pe date ştiinţifice fiabile”.
Noah Kreski, cercetător la Universitatea Columbia și autor al unui studiu despre anxietatea și depresia în rândul adolescenților în timpul pandemiei de Covid-19, a declarat că un citat care i-a fost atribuit „nu provine din niciunul dintre studiile (sale)” și, în realitate, nu pare să aibă originea în vreun studiu cunoscut.
Citatul respectiv făcea trimitere la un link nefuncțional, care ar fi trebuit să conducă cititorul către un articol publicat într-o revistă științifică de prestigiu, Journal of the American Medical Association (JAMA).
Katherine Keyes, epidemiolog la Universitatea Columbia și coautoare presupusă a studiului menționat din JAMA, și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu situația.
Deși investighează originea articolului-fantomă, ea a declarat pentru AFP că nu are nicio idee de unde provin statisticile atribuite acelui document.
„Aș fi dispusă să transmit aceste clarificări Comisiei Make America Healthy Again, pentru ca raportul să poată fi corectat, însă nu am primit încă nicio informație despre cum aș putea lua legătura cu ei”, a spus Keyes.
Situații similare au fost semnalate și de alți specialiști citați în raport. Harold Farber, profesor de pediatrie la Baylor College of Medicine, a precizat că articolul care i-a fost atribuit „nu există”.
În același sens, Universitatea Commonwealth din Virginia a confirmat că Robert Findling, unul dintre profesorii săi, nu este autorul unui text în care s-ar susține utilizarea medicamentelor psihotrope la tineri, așa cum se afirmă în documentul respectiv.
Oren Etzioni, profesor specializat în inteligență artificială, a adus și el critici puternice la adresa raportului.
„Sincer, este o muncă de mântuială”, a spus el. „Merităm mai mult.”
Raportul MAHA face legătura între bolile cronice la copii și factori precum alimentația ultraprocesată, pesticide sau timpul petrecut în fața ecranelor. De asemenea, pune sub semnul întrebării eficiența vaccinurilor. Mai mulți autori menționați ca sursă pentru aceste afirmații neagă că ar fi contribuit.
„Acesta nu este un raport bazat pe dovezi și, din toate punctele de vedere practice, ar trebui aruncat la coș în acest moment”, a declarat Georges C. Benjamin, director executiv al Asociației Americane de Sănătate Publică.
„Nu poate fi utilizat pentru elaborarea niciunei politici. Nu poate fi utilizat nici măcar pentru o discuție serioasă, deoarece nu poți crede ceea ce scrie în el.”
Departamentul Sănătății nu a oferit explicații, dar a redirecționat întrebările către Casa Albă.
Însă, în cadrul conferinței de presă, Karoline Leavitt a refuzat să spună dacă s-au folosit instrumente AI pentru redactare și a indicat că aceste întrebări trebuie adresate Departamentului.
Partidul Democrat a reacționat imediat. El a acuzat raportul că este „plin de dezinformări” și că susține că Robert Kennedy Jr. folosește surse inventate pentru a-și justifica politicile.
Publicarea raportului a fost așteptată de specialiști, în special din cauza implicării lui Kennedy Jr., cunoscut pentru poziția sa anti-vaccinuri.