Europarlamentar român: UDMR nu s-a delimitat de Viktor Orban; trebuia invitată să părăsească guvernarea

Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) trebuia invitată să părăsească guvernarea după ce a refuzat să se delimiteze clar de declaraţiile făcute la Băile Tuşnad de premierul ungar, Viktor Orban, spune europarlamentarul Eugen Tomac.

349 afișări
Imaginea articolului Europarlamentar român: UDMR nu s-a delimitat de Viktor Orban; trebuia invitată să părăsească guvernarea

Europarlamentar român: UDMR nu s-a delimitat de Viktor Orban; trebuia invitată să părăsească guvernarea

Preşededintele PMP, Eugen Tomac, europarlamentar, spune, la RFI, că UDMR-ul trebuia invitat să părăsească guvernarea, după ce a refuzat să se delimiteze clar de declaraţiile rasiste ale premierului ungar, Viktor Orban, de la Băile Tuşnad.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a vorbit în discursul de la Băile Tuşnad despre puritatea rasei maghiare, lucru ce a scandalizat opinia publică internaţională, mai puţin UDMR-ul, care nici până la această oră nu s-a delimitat clar de retorica liderului de la Budapesta, spune Tomac.

„Este inacceptabil că UDMR nu s-a pronunţat decât în favoarea lui Orban, până la această oră, o singură declaraţie a avut liderul UDMR, prin care a încercat să justifice un discurs inacceptabil în vremurile noastre. Actuala coaliţie încearcă să amâne subiectul şi nu dezbate această temă cu seriozitate”, spune Tomac.

În opinia sa, „UDMR-ul, prin această lipsă de transparenţă şi de asumare politică pe un subiect atât de clar, s-a poziţionat foarte limpede lângă Viktor Orban şi nu mai are ce căuta în Guvernul României. UDMR trebuia invitată să părăsească guvernarea. Din păcate, liderii coaliţiei nu au această tărie, încearcă să mimeze şi să scoată la suprafaţă noi teme politice, într-un context extrem de complicat. PSD şi PNL pot guverna şi singure, iar UDMR-ului o perioadă de Opoziţie nu i-ar face rău”, a mai spus Eugen Tomac.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici