Firea: "Doi din cei şapte copii ai familiei Furdui, luaţi de serviciile sociale din Germania, acasă"

Apar primele rezultate concrete în urma demersurilor iniţiate de autorităţile române în cazul familiei Furdui, ai cărei copii au fost preluaţi, anul trecut, de serviciile sociale din Germania, în urma unor acuzaţii de abuz, anunţă Gabriela Firea: doi dintre cei şapte copii s-au întors la familie.

3444 afișări
Imaginea articolului Firea: "Doi din cei şapte copii ai familiei Furdui, luaţi de serviciile sociale din Germania, acasă"

Firea: Doi din cei şapte copii ai familiei Furdui, luaţi de serviciile sociale din Germania, acasă

Apar primele rezultate concrete în urma demersurilor iniţiate de autorităţile române în cazul familiei Furdui, ai cărei copii au fost preluaţi, anul trecut, de serviciile sociale din Germania, în urma unor acuzaţii de abuz. Doi dintre copiii luaţi de lângă părinţii lor de autorităţile germane s-au întors în familie. Este o veste nemaipomenită că doi dintre cei şapte copii – două fetiţe, de 11 şi 13 ani – s-au întors la familie. Este un caz care a provocat o emoţie uriaşă în rândul opiniei publice, încă de la momentul în care s-a aflat de el, anul trecut”, scrie pe Facebook Gabriela Firea.

Ea spune că a primit sute de mesaje, la minister şi la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, din partea cetăţenilor români, impresionaţi de situaţia acestor copii, mesaje prin care era rugată să convingă justiţia din Germania că locul acelor copii este în familie.

„Aceeaşi instanţă a mai stabilit că ceilalţi cinci copii ai familiei vor rămâne în continuare temporar în grija autorităţii germane, în cămine şi, respectiv, la familia ocrotitoare. Părinţii urmează să decidă dacă vor continua demersurile juridice care să conducă la reunificarea întregii familii. Decizia instanţei din Germania ne-a fost comunicată de Ministerul Afacerilor Externe, care a urmărit constant acest caz şi a acordat tot sprijinul de care a fost nevoie, prin misiunile sale diplomatice. Cazul Furdui a intrat în atenţia autorităţilor române anul trecut, în luna mai, când cei şapte copii ai familiei au fost preluaţi de autorităţile germane, în urma unor acuzaţii de abuz fizic şi psihic la adresa părinţilor. ANPDCA a cerut, în regim de urgenţă, imediat ce MAE a semnalat cazul, identificarea membrilor familiei extinse a copiilor, din România, ca opţiune mai potrivită pentru cei şapte fraţi, faţă de soluţia găsită de serviciile sociale germane: cea a separării copiilor şi plasării acestora în familii diferite. În urma anchetelor sociale au fost găsite rude şi-au asumat creşterea şi îngrijirea celor şapte fraţi. Au urmat eforturi susţinute şi un sprijin constant acordat de Ministerul Afacerilor Externe. Reprezentanţii Ambasadei României în Germania au menţinut permanent legătura cu familia, cât şi cu autorităţile germane. De asemenea, Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, prin Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, s-a aflat în contact direct cu MAE şi a primit informări constante despre evoluţia acestui caz, care a produs ecouri uriaşe în rândul opiniei publice din România”, conchide Firea.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici