Flutur: Mi-au spus omenii să o terminăm cu circul şi să facem guvern

  • Negocierile începeau la 10 dimineaţa şi ţineau până la 1-2 noaptea, pentru că erau momente în care plecam, blocam negocierile ca tactică de negociere;
  • ”Băi, oameni buni, voi aţi vrut să fiţi toţi trei premieri (n.r. - Florin Cîţu, Dacian Cioloş şi Kelemen Hunor). Numai oltenii au vrut un Oltcit cu toate locurile în faţă;
  • Când am calculat noi nu ne mai ajungea USR-ul, pentru că plecase Orban cu o parte din parlamentari;
  • Minorităţile ne-au anunţat că dacă facem guvern cu USR ei s-au săturat de spectacol şi nu vin;
  • În amândouă Peco-uri au venit oameni la mine şi mi-au spus să se termine odată circul şi să facem guvern;
  • De ce se ceartă prea des preşedintele cu premierul sau Parlamentul? Înseamnă că nu funcţionează Constituţia pe care o avem;
  • În momentul ăsta avem o Românie asistată.
437 afișări
Imaginea articolului Flutur: Mi-au spus omenii să o terminăm cu circul şi să facem guvern

Flutur: Mi-au spus omenii să o terminăm cu circul şi să facem guvern

Prim-vicepreşedintele PNL Gheorghe Flutur susţine că negocierile au decurs mult mai uşor cu reprezentanţii UDMR decât cu cei ai PSD: ”În echipa de negociere eu am răspuns de programul de guvernare şi trebuie să vă închipuiţi că l-am negociat prima dată cu UDMR-ul, cu Guvernul minoritar, când era tot domnul Nicolae Ciucă. Cu ungurii a fost mai uşor de negociat”. Domnul Flutur spune că negocierile cu PSD pentru formarea noului Guvern au durat zi de zi, timp de trei săptămâni, de la 10 dimineaţa şi până noaptea târziu, acestea blocându-se în câteva rânduri: ”Începeau la 10 dimineaţa şi ţineau până la 1-2 noaptea, pentru că erau momente în care plecam, blocam negocierile ca tactică de negociere. De exemplu, pe măsurile sociale, care erau la pachet cu măsurile noastre pentru cota unică. Noi nu am dorit să creştem taxe şi impozite şi am cerut cotă unică. Ei veneau cu o cotă progresivă, adică să impozităm averile cum ar veni. OK, putem să vorbim de cele ilegale, dar noi am considerat că dacă un om e mai harnic şi a capitalizat ceva nu-l sancţionezi, nu-l consideri delict doar că a avut, pentru că asta e esenţa dezvoltării într-o ţară. Egalitarismul ăsta, haiducii, să luăm de la unii să dăm la ceilalţi dă bine, însă nu este în regulă. Până la urmă am învins cu asta. Am avut pachetul social foarte greu de negociat (...)”.

Gheorghe Flutur spune că negocierile aveau loc la Parlament, la Vila Lac sau ”în altă parte, sub presiunea presei”. Acesta a adăugat că din echipa de negociere a PNL au făcut parte preşedintele partidului, cei patru prim-vicepreşedinţi şi Nicolae Ciucă, în timp ce la PSD echipei scurte de negociatori i s-au alăturat, pe rând, şi alţi social-democraţi: ”Cei patru prim-vicepreşedinţi de la noi, eu cu Rareş Bogdan, cu Lucian Bode şi cu Iulian Dumitrescu, preşedintele Cîţu şi după aceea s-a alăturat Nicolae Ciucă, pentru că era premier desemnat. De la PSD Sorin Grindeanu, omologul meu, pentru că noi doi am lucrat programul de guvernare. Acolo s-au mai rotit. Veneau Vasile Dîncu, Gabriela Firea, Paul Stănescu, bineînţeles şi Marcel Ciolacu şi mai apărea câte unul, fie că venea câte un preşedinte din ţară, de la Bistriţa, Moldovan, sau a fost de la Bacău o dată Benea”.

Prim-vicepreşedintele PNL a mai declarat că negocierile au mers greu după ce ani de zile PNL şi PSD s-au atacat reciproc: ”A fost greu şi la mine, şi la Grindeanu pentru programul de guvernare ca să-l compatibilizăm. Noi ne-am războit 30 de ani, PNL şi PSD, pe anumite teme şi la un moment stăteam aşa şi mă uitam şi spuneam că pe fond şi noi vrem 10% creşteri de pensii, şi ei vor. Hai să vedem de unde luăm banii ăştia pentru că te uiţi la inflaţie şi întrebam Ministerul de Finanţe dacă are sursă financiară? Păi, hai să vedem”.

Gheorghe Flutur a mai spus că a primit reproşuri pentru că a trădat liberalismul, dar că a încercat refacerea coaliţiei cu USR, numai că nu s-a reuşit acest lucru din cauza celor de la USR: ”Sigur, am primit şi eu reproşuri că am trădat liberalismul. Vă spun foarte sincer că aici m-am gândit enorm de mult. Ce Dumnezeu puteai să faci, deoarece am avut o alianţă cu USR şi dimineaţă era bine, şi după-amiază era rău. Am fost la negocieri cu domnul Cioloş şi cu ceilalţi şi nu voiau să îndrepte nimic din ce a fost. Eu le-am spus cu gura mea: ”Băi, oameni buni, voi aţi vrut să fiţi toţi trei premieri (n.r. - Florin Cîţu, Dacian Cioloş şi Kelemen Hunor). Numai oltenii au vrut un Oltcit cu toate locurile în faţă. Ţineţi minte de ce USR-UDMR şi PNL s-au certat? Nu te bagi la mine în grădină dacă vrei să schimbi un ministru. Până la urmă unde e autoritatea prim-ministrului? Nu pot fi trei premieri, trebuie să existe o autoritate şi aţi dus tot conflictul în acest Guvern”.

Prim-vicepreşedintele PNL a spus că decizia de a merge alături de PSD s-a luat şi ca urmare a faptului că unii parlamentari liberali îşi anunţaseră plecarea din partid: ”Când am calculat noi nu ne mai ajungea USR-ul, pentru că plecase Orban cu o parte din parlamentari. Plus că minorităţile ne-au anunţat că dacă facem guvern cu USR ei s-au săturat de spectacol şi nu vin. Şi nu ne mai închideam ca număr de voturi. Şi am avut multe discuţii şi cu preşedintele României. Credeţi că a fost uşor ca să faci alianţă cu PSD-ul? Până la urmă presiunea a venit şi din partea situaţiei pandemice, a facturilor, a programului european PNRR, că dacă nu ne mişcăm pierdem banii. Ţin minte că am venit o dată până acasă (la Suceava - n.r.) şi pe traseu m-am oprit în două staţii Peco cu masca pe figură. În amândouă Peco-uri au venit oameni la mine şi mi-au spus să se termine odată circul şi să facem guvern. (...) Poate fi valabilă ideologia asta că eşti liberal, că eşti de stânga, dar nu pe timp de război. Noi a trebuit să trecem peste orice pentru că ţara avea nevoie de stabilitate. Prefer să fie supăraţi câţiva pe mine, dar dacă acest Guvern va face treabă mă vor ierta pentru că nu a fost încotro. Şi noi, şi ceilalţi am fost strâmtoraţi pentru a termina criza politică. Uitaţi-vă că e instabilitate în Marea Neagră, e instabilitate în Ucraina, sunt facturile, ruşii au scumpit gazul, ş.a.m.d. Astea sunt chestiuni grele. Dacă o ţinem langa … Eu am fost pe televiziuni... Tot aşa cu ceartă, că cine a greşit primul. Lumea s-a săturat. Până la urmă eu mă bucur că am intrat în linie dreaptă şi am încredere în domnul Ciucă, pentru că e un om foarte hotărât”.

Referitor la Nicolae Ciucă, Gheorghe Flutur a spus că ”e flexibil, dar e riguros şi când îşi pune o ţintă nu se lasă. În ultimele zile de negocieri chiar am avut noroc că a fost cu noi. Era deja şeful comisiei de negociere. Sper ca lucrurile să meargă înainte bine”.

În opinia lui Gheorghe Flutur, actuala majoritate parlamentară, care are undeva la 70%, trebuie să aducă modificări Constituţiei, pentru că se ajunge prea des la Curtea Constituţională: ”De ce se ceartă prea des preşedintele cu premierul sau cu Parlamentul? Înseamnă că nu funcţionează Constituţia pe care o avem. Prea des ne ducem şi întrebăm Curtea Constituţională... Înseamnă că nu e în regulă, că ea nu mai corespunde etapei actuale. Faci o dezbatere largă, ce trebuie modificat la ea şi vorbim orice: şi de regimul prezidenţial, semiprezidenţial chiar putem să vorbim”.

Când vorbeşte despre modificarea Constituţiei, Gheorghe Flutur se referă şi la necesitatea reorganizării administrativ-teritoriale: ”(...) pe mine m-ar interesa foarte mult apariţia regiunilor în Constituţie. Dacă noi nu o să avem curajul să facem regiunile cât mai repede...”. Întrebat cum vede noua hartă a României, domnul Flutur a spus: ”M-aş grăbi să emit o ipoteză, sunt mai multe... În orice caz, opt (regiuni - n.r.) sunt prea puţine şi ar trebui o fază intermediară. E o părere personală... Poate fi un model actualul model al Curţilor de Apel din România... Dar nu am hotărât acest lucru. Sunt discuţii. E prea devreme să vorbim de asta... Până la urmă debirocratizarea asta înseamnă că un judeţ e prea mic pentru anumite lucruri şi că o regiune actuală de 3,5 milioane de locuitori cum e Moldova e prea mare. Trebuie una intermediară ca să poţi cheltui banii, absorbţia banilor în regiune, şi nu totul prin Bucureşti, pentru că vin mulţi bani şi dacă noi nu reuşim să ne reorganizăm avem o problemă”.

Gheorghe Flutur a vorbit şi despre finanţarea localităţilor funcţie de performanţa financiară a primăriilor: ”De exemplu, reformă administrativă poate să însemne să ne gândim că sunt localităţi care nu se mai pot susţine financiar. Ce facem, facem împrumuturi ca să susţinem primării din România? Aici va trebui nu neapărat să desfiinţăm primării, ci să stimulăm, pentru ca unele primării să-şi creeze surse proprii de venit. Să-i dai un punctaj unei primării. Vrei proiectul X la gaz metan? Bun. Câte locuri de muncă ai creat în localitate? Primeşti un punctaj în plus ca să-ţi vină gazul metan mai repede. Trebuie să găsim nişte soluţii liberale de stimulare. Tot să stăm, să trecem de la un partid la altul la patru ani, că poate ne va da nişte bani cineva nu e normal. În momentul ăsta avem o Românie asistată. Or, noi nu dorim acest lucru”.


 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici