Flutur: Vinovat pentru menţinerea Guvernului "peneliescu" este PSD-ul lui Iliescu

Preşedintele executiv al PLD, Gheorghe Flutur, a afirmat, miercuri, la Craiova, că vinovat pentru menţinerea Guvernului "peneliescu" este PSD-ul lui Ion Iliescu, pe care liberalii au dorit să-l ducă în Piaţa Victoriei pentru a-l prezenta ca pe un "simbol" al guvernării de dreapta.

3 afișări
Imaginea articolului Flutur: Vinovat pentru menţinerea Guvernului "peneliescu" este PSD-ul lui Iliescu

Flutur: Vinovat pentru menţinerea Guvernului "peneliescu" este PSD-ul lui Iliescu

Gheorghe Flutur consideră că vinovat pentru menţinerea Executivului de la Palatul Victoriei este "PSD-ul lui Ion Iliescu", care a votat împotriva moţiunii de cenzură depusă de social-democraţi împotriva Cabinetului Tăriceanu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Au vrut să-l aducă pe Iliescu în Piaţa Victoriei pentru a-l prezenta ca pe simbol al guvernării de dreapta, dar i-a dus el pe bulevardul Victoriei Socialiste", a spus Flutur.

El a făcut referire la "troica Iliescu-Patriciu-Voiculescu", care conduce România. "PSD-ul este în continuare un partid nereformat. Mircea Geoană nu a ştiut să rupă pisica în două şi să dea drumul la echipa reformatoare. Asta e situaţia. Înapoi la Ion Iliescu", a mai spus Flutur.

Liderul PLD apreciază că actualul Cabinet va răspunde la "pachet" pentru "gafele" pe care le fac miniştrii.

Preşedintele executiv al PLD apreciază că moţiunea de cenzură iniţiată de PLD va fi votată şi de parlamentarii PNL, întrucât în interiorul partidului se pregătesc "mişcări de trupe".

"Sunt convins că şi PNL-iştii vor vota moţiunea noastră de cenzură, pentru că după aceste alegeri europarlamentare se anunţă mişcări importante de trupe, şi cred că avem şanse mari ca moţiunea să treacă. Moţiunea PSD nu a trecut pentru că ei aveau în casa lor Big Brother pe tataia Iliescu, care n-a fost de acord. Cred că la guvernare putem spune că este acum Peneliescu, pentru că Iliescu a fost cel care a salvat Guvernul Tăriceanu", a mai spus Flutur.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici