Foştii parlamentari Pro România Sorin Cîmpeanu şi Daniel Constantin vor avea funcţii de conducere în PNL

Liberalii au aprobat, în şedinţa Biroului Executiv de luni, un protocol privind integrarea în PNL a foştilor parlamentari Pro România care au susţinut Guvernul Orban. Premierul a anunţat că Sorin Cîmpeanu şi Daniel Constantin vor avea funcţii de conducere în PNL.

854 afișări
Imaginea articolului Foştii parlamentari Pro România Sorin Cîmpeanu şi Daniel Constantin vor avea funcţii de conducere în PNL

Sorin Cîmpeanu şi Daniel Constantin vor avea funcţii de conducere în PNL

„Am aprobat un protocol de înglobare, de integrare în PNL a tuturor celor care au fost alături de noi la învestirea Guvernului, la moţiunea de cenzură şi care au decis să se alăture PNL. Vor fi cooptaţi în structurile de conducere la nivel naţional, judeţean şi local. La nivel naţional vor fi cooptaţi în strcutura de conducere domnul rector Sorin Cîmpeanu şi domnul fost ministru al Agriculturii Daniel Constantin”, a spus Ludovic Orban, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL.

Premierul a susţinut că parlamentarii Pro România care au venit în PNL au refuzat „să rămână rătăciţi pe la uşile PSD”.

„Lucrurile sunt logice. Pro România a fost alături de noi la darămarea guvernului PSD, apoi a fost alături de PSD şi a refuzat învestirea. Tot acest grup de colegi, colegi începând de astăzi, nu au vrut să se întoarcă alături de PSD. Noi am purtat discuţii, au luat această decizie de a veni în PNL şi de a nu rămâne rătăciţi pe la uşile PSD, cum sunt alţii”, a suibliniat Orban.

Pe 19 decembrie 2019, Daniel Constantin a anunţat, pe Facebook, că alături de mai mulţi colegi demisionează din Pro România. Alţii care au plecat din acest Pro România şi au decis să se înscrie în PNL sunt: Sorin Cîmpeanu (deputat), Mircea Banias (deputat), Damian Florea (deputat), Liviu Balint (iniţial deputat PMP, apoi PSD, acum Pro România), Georgian Pop (deputat), Răzvan Mitu, Cristian Cosmin, Raluca Haliţ, Georgică Dumitru, Marius Sanfiriscă, Silivian Dan, Gigi Dănuţ Feţeanu, George Manciu, Letiţia Stoian şi Dan Marian.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici