Gabriela Firea, despre o posibilă susţinere a Guvernului Orban: Tot PSD să fie salvatorul?

Primarul general Gabriela Firea a criticat, joi seara, partidele care au contribuit la căderea Guvernului Dăncilă şi a spus că acestea nu trebuie să aştepte PSD „să fie salvatorul”. Firea a mai spus, în privinţa politizării instituţiilor, că PNL trebuie „să se ascundă în gaură de şarpe”.

752 afișări
Imaginea articolului Gabriela Firea, despre o posibilă susţinere a Guvernului Orban: Tot PSD să fie salvatorul?

Gabriela Firea, despre o posibilă susţinere a Guvernului Orban: Tot PSD să fie salvatorul?

Gabriela Firea, primarul Capitalei, a fost întrebată, joi seara, la antena 3, dacă PSD va asigura cvorum sau dacă va susţine în Parlament Guvernul Ludovic Orban, edilul răspunzând cu o întrebare: „PSD, atât de demonizat în ultima perioadă, tot el să fie salvatorul PNL, USR şi al celorlalte formaţiuni politice?”.

„Cu mare înverşunare şi frenezie aş spune, au deschis şi şampania să dea guvernul PSD jos, spunând că ei au formulă politică viabilă, au oameni competenţi şi pot să conducă ţara spre un destin mai bun. Însuşi domnul preşedinte a avut câteva declaraţii politice în acest sens, a spus că îşi doreşte ca acest guvern să cadă, îşi doreşte <Guvernul meu nr. 2>. Vedem cu toţii ce se întâmplă. De ce să vină PSD, atât de demonizat în ultima perioadă, tot el să fie salvatorul PNL, USR şi al celorlalte formaţiuni politice?”, a spus Gabriela Firea.

În privinţa politizării instituţiilor şi a faptului că lideri PNL au spus că urmează să fie făcute concedieri, Firea a spus că nu PSD a politizat administraţia publică centrală şi locală.

„Pasămite, PSD a politizat administraţia publică centrală şi locală. Ei (liberalii – n.r.) ar trebui să se ascundă în gaură de şarpe în legătură cu acest subiect. Pentru că felul în care a politizat PNL guvernul, ministerele, agenţiile, instituţiile, primăriile şi felul cum PDL într-o noapte a schimbat toţi oamenii din deconcentrate şi din ministere, nimeni nu a desăvârşit o astfel de campanie de a politiza administraţia”, a afirmat Gabriela Firea.

Primarul general a spus că nu toţi bugetarii trebuie priviţi cu o atitudine negativă, pentru din rândul bugetarilor fac parte şi medicii, asistentele, profesorii, învăţătorii, cercetătorii ori magistraţii.

Taguri:
firea,
psd,
guvern

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici