Geoană, convins că partidul nu se va "sparge"

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, este convins că partidul nu se va "sparge" în urma anunţului lui Ion Iliescu că se retrage din toate funcţiile deţinute în partid şi al lui Adrian Năstase că nu mai candidează la şefia PSD, Geoană apreciind că întotdeauna înainte de alegeri este un moment dificil.

14 afișări
Imaginea articolului Geoană, convins că partidul nu se va "sparge"

Geoană, convins că partidul nu se va "sparge" (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Întrebat, marţi, la Piteşti, într-o conferinţă de presă, dacă se va rupe PSD din cauza retragerilor lui Năstase de la candidatura la şefia PSD şi a lui Iliescu din toate funcţiile deţinute în partid, liderul PSD Mircea Geoană a răspuns: "Întotdeauna înainte de alegeri este un moment dificil şi vă reamintesc faptul că în 2005, într-o situaţie similară, când am pierdut alegerile şi partidul a trecut în opoziţie, partidul nu s-a spart, deşi atunci a fost o confruntare între mine şi domnul Iliescu şi sunt convins că nici acum nu se va sparge".

Mircea Geoană a apreciat că nu contează funcţia pe care Iliescu o are în PSD şi că nu aceasta îi face preşedintelui de onoare al PSD "mai importante experienţa şi sfatul", în opinia liderului social-democrat "domnul Iliescu fiind domnul Iliescu pur şi simplu".

"Am spus-o de foarte multe ori că nu contează funcţia pe care domnul Iliescu o are în PSD, eu l-am propus în 2006 ca preşedinte de onoare şi sunt dispus să o fac încă o dată, dar până la urmă şi domnia sa a ajuns într-un anumit moment al vieţii în care decide că aşa cum spunea trebuie să se dedice probabil altor activităţi. Dar asta nu înseamnă în niciun fel scindarea, înseamnă, de fapt, pregătirea unei echipe pentru 2012 în care vom avea şi oameni cu experienţă şi oameni mai tineri. Sunt convins că se vor regăsi acolo şi Diaconescu şi Ponta şi ceilalţi, nu ne risipim resursele în niciun caz", a afirmat Geoană.

Liderul PSD a adăugat că retragerea lui Iliescu din toate funcţiile deţinute în partid ar fi o pierdere pentru formaţiunea social-democrată.

"Ar fi o pierdere pentru partid ca domnul Iliescu să se retragă, fără discuţie, dar asta nu înseamnă că funcţia îi face domnului Iliescu mai importante experienţa şi sfatul. Domnul Iliescu este domnul Iliescu pur si simplu fără nicio discuţie! Este un fost şef de stat, este fondatorul nostru şi întotdeauna va fi respectat şi influent", a conchis Geoană.

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a anunţat, marţi, la Antena 3, că se retrage din "toate funcţiile deţinute în partid".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici