Geoană: Vineri, un nume deja vehiculat va fi confirmat candidatul PSD la Primăria Bucureşti

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a evitat, joi, să menţioneze numele candidatului partidului pentru Primăria Bucureştiului, precizând acesta va fi cunoscut vineri, după Comitetul Executiv, până atunci rămânând 24 de ore de suspans.

31 afișări
Imaginea articolului Geoană: Vineri, un nume deja vehiculat va fi confirmat candidatul PSD la Primăria Bucureşti

Geoană: Vineri, un nume deja vehiculat va fi confirmat candidatul PSD la Primăria Bucureşti (Imagine: Mediafax Foto)

Geoană a evitat răspunsurile la întrebările jurnaliştilor despre numele candidatului PSD la Primăria Bucureştiului.

"Sunt convins că după atâta suspans, mâine (vineri – n.r.), la Comitetul Executiv, vom avea o soluţie", a spus el.

Întreb care este această soluţie, el a răspuns: "Avem un nume, dar decizia finală o vom lua mâine (vineri – n.r.). Eu cred că în jurul orei 13.00 vom putea să anunţăm un candidat".

Geoană a spus că a vorbit cu Sorin Oprescu despre intenţia acestuia de a candida la Primăria Capitalei, chiar şi ca independent, însă nu a precizat care a fost rezultatul acestei discuţii.

Întrebat dacă Oprescu va candida, fie din partea partidului, fie ca independent, Geoană a evitat răspunsul.

"Mâine (vineri – n.r.), un nume deja vehiculat va fi confirmat", a mai spus el.

Mircea Geoană a reluat ideea că acest candidat va trebui să aibă şi sprijinul organizaţiei din Bucureşti, dar şi cel a Comitetului Executiv Naţional.

Organizaţia PSD Bucureşti a anunţat că îl sprijină pe Marian Vanghelie pentru a candida la Primăria Capitalei.

Surse din PSD au declarat, în ultimele zile, că decizia luată la nivelul conducerii este ca Miron Mitrea să candideze la Primăria Capitalei.

Pe de altă parte, Sorin Oprescu şi-a anunţat intenţia de a candida şi el, chiar şi ca independent, dacă partidul nu îl va susţine.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici