Gorghiu şi Blaga: PNL nu a dat credit extremismului, şovinismului, antisemitismului ori xenofobiei

Copreşedinţii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga au adresat, marţi, o scrisoare deschisă în care susţin că în ultimii 26 de ani PNL nu a dat în niciun moment credit extremismului, şovinismului, antisemitismului ori xenofobiei, acuzându-şi adversarii politici de lipsă de onestitate.

301 afișări
Imaginea articolului Gorghiu şi Blaga: PNL nu a dat credit extremismului, şovinismului, antisemitismului ori xenofobiei

Gorghiu şi Blaga: PNL nu a dat credit extremismului, şovinismului, antisemitismului ori xenofobiei (Imagine: Ciprian Sterian/ Arhiva Mediafax Foto)

''Ca urmare a muncii politice depuse de membrii PNL în ultimele luni, a procesului credibil de selectare a unor candidaţi care aduc un suflu nou în politica românească, a impactului în opinia publică a Decalogului liberal (document imitat de alte partide fără niciun succes!), a gestionării cu succes a procesului de fuziune, încrederea opiniei publice în PNL şi în candidaţii propuşi de PNL este în creştere'', susţin copreşedinţii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga în scrisoarea deschisă pe care o semnează.

Ei afirmă - fără a menţiona însă numele lui Marian Munteanu - că adversarii politici duc o campanie electorală ''lipsită de onestitate şi de respect pentru adevăr'', inventând teme false, precum ''pretinsa sensibilitate a unor candidaţi PNL pentru o linie politică marginală şi irelevantă în societatea românească, extremismul de dreapta''.

Liderii liberalilor reafirmă, pentru a pune capăt ''calomniilor'', că PNL ''nu a fost, nu este si nu va fi un partid care să aibă o ezitare cât de mică în ceea ce priveşte susţinerea principiilor fundamentale ale societăţii libere şi democratice''.

''Nu a existat niciun moment în ultimii 26 de ani în care PNL să fi dat un credit extremismului, şovinismului, antisemitismului ori xenofobiei. Din contră, PNL a condamnat fără ezitare tot ceea ce în istoria României a însemnat un fel de a face politică şi de a guverna alimentat din ură, extremism şi apologia crimei, de la Holocaust şi până la regimul totalitar comunist'', susţin liberalii.

''Solicităm tuturor să nu ignore faptul că PNL, tocmai datorită valorilor pe care le-a promovat mereu, are cea mai lungă experienţă în ceea ce priveşte suferinţele la care a fost supus de reprezentanţi fanatizati ai extremismului de dreapta şi, deopotrivă, ai extremismului de stânga în anii tulburi de la jumătatea sec. XX. Lideri istorici de anvergură ai PNL au căzut deopotrivă apărând democraţia de loviturile extremei drepte în perioada interbelica şi de avansul regimului comunist câţiva ani mai târziu'', spun liderii PNL, subliniind că din ianuarie 1990 ''PNL a fost mereu susţinătorul valorilor societăţii democratice, al aducerii României la locul său de drept în Europa pentru integrarea în UE şi în NATO''.

Gorghiu şi Blaga mai afirmă că şi la alegerile locale ''ca şi la fiecare rând de alegeri care a trecut din 1990 şi până acum PNL, prin candidaţii săi şi prin membrii săi, va susţine deopotrivă democraţia, statul de drept, profesionalizarea clasei politice, combaterea corupţiei, dialogul paşnic, toleranţa şi, mai presus de toate, respectul pentru valoarea şi pentru unicitatea fiecărui om''.

Decizia PNL de a-l desemna pe Marian Munteanu drept candidat pentru primăria Capitalei a fost întâmpinată cu proteste din partea mai multor ONG-uri şi a Institutului Elie Wiesel.

Într-un interviu acordat MEDIAFAX, Marian Munteanu a evitat un răspuns clar în ceea ce priveşte moştenirea istorică a lui Corneliu Zelea Codreanu. ''Nu ştiu'', a spus el, întrebat dacă liderul Mişcării Legionare a fost un criminal.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici