Grupul ALDE a fost desfiinţat oficial. Demisiile deputaţilor din partidului lui Tăriceanu au devenit publice

Camera Deputaţilor a luat act, în şedinţa de miercuri, de demisiile din grupul ALDE a deputaţilor Graţiela Gavrilescu, Gheorghe Cucşa, Ion Cupă, Mihai Niţă şi Alexandru Băişanu. Astfel, grupul parlamentar ALDE din Camera Deputaţilor se desfiinţează.

1256 afișări
Imaginea articolului Grupul ALDE a fost desfiinţat oficial. Demisiile deputaţilor din partidului lui Tăriceanu au devenit publice

Grupul ALDE a fost desfiinţat oficial. Demisiile deputaţilor din partidului lui Tăriceanu au devenit publice

"Am la mapă cinci demisii ale unor colegi parlamentari. Este vorba de doamna Graţiela Gavrilescu, domnul Gheorghe Cucşa, domnul Ion Cupă, domnul Mihai Niţă şi domnul Alexandru Băişanu. Trebuie să constatăm, să luăm act că, în urma acestor cinci demisii, grupul parlamentar ALDE se desfiinţează", a declarat vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Carmen Mihălcescu, la începutul şedinţei de plen a forului legislativ.

Anterior şedinţei de plen, şi Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a luat act de decizia Graţielei Gavrilescu, a lui Gheorghe Cucşa, Ion Cupă, Mihai Niţă şi Alexandru Băişanu din grupul parlamentar ALDE.

Marian Cucşa a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că atât el, cât şi deputaţii care au acceptat funcţii în Guvern au depus solicitări la Biroul permanent de a demisiona din grupul ALDE de la Camera Deputaţilor. Acesta a spus că Graţiela Gavrilescu, Alexandru Băişanu, Ion Cupă şi Mihai Niţă şi-au depus demisiile din grupul ALDE. Astfel, grupul nu mai există deoarece doar nouă din cei 14 rămaşi au fost aleşi pe listele ALDE.

Potrivit articolului 12 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, drupurile parlamentare sunt structuri ale Camerei Deputaţilor. Ele se pot constitui din cel puţin 10 deputaţi care au candidat în alegeri pe listele aceluiaşi partid politic, ale aceleiaşi formaţiuni politice, alianţe politice sau alianţe electorale.

Biroul Politic Executiv al ALDE a decis, vineri, validarea excluderii lui Teodor Meleşcanu şi celor trei membri ai partidului care au acceptat să fie propuşi miniştri în Guvern.

Alexandru Băişanu, Graţiela Gavrilescu, Ion Cupă şi Teodor Meleşcanu au anunţat că vor contesta în instanţă decizia excluderii din ALDE.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici