Guvernul contestă la Curtea Constituţională legea conversiei creditelor

Guvernul contestă la CCR legea privind conversia creditelor din franci elveţieni în lei, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

5427 afișări
Imaginea articolului Guvernul contestă la Curtea Constituţională legea conversiei creditelor

Guvernul contestă la Curtea Constituţională legea conversiei creditelor

''Executivul a susţinut măsurile de sprijin cu caracter social, dar forma adoptată depăşeşte acest criteriu'', au explicat sursele citate.

Legea privind conversia creditelor din franci elveţieni în lei a primit marţi votul final din partea deputaţilor, înregistrându-se 248 de voturi ''pentru'', niciunul împotrivă şi nicio abţinere, după ce atât pragul de 250.000 de franci, cât şi gradul de îndatorare de 50% au fost eliminate.

Potrivit modificărilor făcute de comisie, conversia ar urma să se facă prin act adiţional la contractul de credit la cursul de schimb la data încheierii contractului, deputaţii eliminând sintagma ''prin hotărâre judecătorească''.

Deputaţii nu au fost însă de acord ca perioada de implementare a legii conversiei creditelor în franci elveţieni să fie mai mică de 60 de zile, aşa cum prevede textul iniţial al proiectului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici