Guvernul nu va aloca primăriilor de la bugetul de stat niciun leu pentru consolidarea blocurilor

Guvernul nu va aloca în acest an de la bugetul de stat niciun ban pentru lucrările de consolidare a blocurilor, deşi experţii au atenţionat de multe ori că în România există riscul unui cutremur de grad ridicat în perioada apropiată, finanţarea urmând să fie reluată anul viitor, la un nivel modest.

325 afișări
Imaginea articolului Guvernul nu va aloca primăriilor de la bugetul de stat niciun leu pentru consolidarea blocurilor

Guvernul nu va aloca primăriilor de la bugetul de stat niciun leu pentru consolidarea blocurilor (Imagine: Bogdan Maran/Medaifax Foto)

Guvernul nu va aloca în acest an de la bugetul de stat niciun ban pentru lucrările de consolidare a blocurilor, deşi experţii au atenţionat de multe ori că în România există riscul unui cutremur de grad ridicat în perioada apropiată, finanţarea urmând să fie reluată anul viitor, la un nivel modest.

După ce în ultimii doi ani au fost alocate de la bugetul de stat pentru unităţile administrativ-teritoriale fonduri totale de 5,8 milioane lei, respectiv 6,4 milioane lei, estimarea pentru acest an al finanţării acţiunilor privind reducerea riscului seismic al locuinţelor este de zero lei, relevă un document guvernamental.

Conform aceleiaşi surse, finanţarea va fi reluată anul viitor, dar în limita sumei de 2,3 milioane lei, majorată din 2014 la 5 milioane lei.

Potrivit datelor oficiale, numai în Capitală sunt 112 clădiri înscrise în clasa I de risc seismic, care prezintă pericol public, construite între 1900 şi 1950, corespunzând construcţiilor cu risc ridicat de prăbuşire la cutremure, şi alte 260 imobile, dintre care aproape 60 construite în intervalul 1824-1898.

Dintre acestea, doar 26 imobile cu risc seismic au fost consolidate.

Experiţii în domeniu au atenţionat de mai multe ori public că în România pot fi înregistrate, în perioada următoare, cutremure de până în 7 grade pe scara Richter.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici