- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (09.12.2019, 14:31)
- Elena Crangasu
Guvernul pregăteşte OUG ca rezidenţiatul să se desfăşoare şi în spitale militare şi private
Raluca Turca a anunţat că Guvernul are în vedere adoptarea, în şedinţa de marţi, unei ordonanţe de urgenţă prin care examenele de rezidenţiat să se poată desfăşura şi în spitale militare şi private. Vicepremierul a precizat că astfel vor fi eliminate „monopolurile” privind rezidenţiatul.

Guvernul pregăteşte OUG ca rezidenţiatul să se desfăşoare şi în spitale militare şi private
„S-a discutat despre rezidenţiat. După cum bine cunoaşteţi, rezidenţiatul s-a desfăşurat fără probleme, în condiţiile în care a fost crescut numărul de locuri, şi de asemenea, mâine, evaluăm elaborarea unei OUG cu privire la desfăşurarea rezidenţiatului în toate spitalele din România, pentru că până în momentul de faţă, asistam la monopoluri legate de rezidenţiat, în doar câteva centre universitare”, a afirmat Raluca Turcan, la finalul BEX al PNL de luni la Parlament.
Vicepremierul a explicat că măsura vine în ajutorul tinerilor care vor să performeze în sistemul medical românesc.
„Prin ordonanţa pe care intenţionăm să o dăm mâine (marţi - n.r.), practic, permitem şi Spitalului Militar, spitalelor militare din ţară, spitalelor judeţene, spitalelor private, să poată să desfăşoare examene de rezidenţiat, astfel încât tineri care sunt finanţaţi prin locurile obţinute la rezidenţiat, să poată să facă practică în spitale, să poată să-şi pună la dispoziţia sistemului medical românesc cunoştinţele şi munca pe care pot să le depună”, a conchis Turcan.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Un nou schimb de ostatici şi prizonieri va avea loc sâmbătă între Israel şi Hamas
-
Lituania s-a deconectat de la reţeaua electrică din Rusia.Ţările baltice se conectează la reţeaua UE
-
Războiul din Ucraina, ziua 1081. Zelenski a confirmat un nou avans al trupelor ucrainene în regiunea Kursk / Rusia raportează un atac cu drone la o rafinărie de petrol din regiunea Volgograd / Pete Hegseth: Încheiaţi războiul cât mai repede posibil
Peste 1.500 de absolvenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie au susţinut, duminică, examenul de rezidenţiat la Iaşi. Proba s-a desfăşurat fără incidente, iar după patru ore de examen candidaţii au putut să îşi afle şi punctajele.
Ministerul Sănătăţii a scos la concurs, în acest an, 4.710 poziţii (locuri şi posturi): 3.960 pentru domeniul medicină, 398 pentru medicină dentară şi 256 pentru farmacie, pentru care vor concura 8.876 de candidaţi.
Pe centru universitar Iaşi, sunt 641 de poziţii, dintre care 618 locuri (pentru Medicină – 512, pentru Medicină Dentară – 61 şi pentru Farmacie - 45) şi 23 de posturi.
Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, dr. Horaţiu Moldovan, este de părere că rezidenţiatul în spitale private este o variantă de luat în seamă şi se află în atenţia MS, atâta timp cât aceste centre beneficiază de bază tehnologică avansată.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




PROSPORT.RO

CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe