„Am discutat despre cum facem să debirocratizăm avizările şi obţinerea autorizaţiilor şi cum stabilim politici publice ce susţin creşterea producţiei interne şi a exporturilor”, a declarat Bolojan, într-o postare pe Facebook.
Premierul a remarcat că potenţialul agricol al României poate fi valorificat prin dezvoltarea firmelor locale, spunând „Potenţialul agricol al României poate fi pus în valoare prin firmele care s-au dezvoltat în aceşti ani, care pot să-şi crească capacitatea de producţie şi să-şi diversifice sortimentele. Vom avea astfel mai multe produse româneşti în magazine şi mai puţine importuri”.
Bolojan a subliniat importanţa companiilor ca Transavia pentru economia României, menţionând: „Cu firme ca Transavia se poate dezvolta România. I-am mulţumit azi domnului Ioan Popa, fondatorul acesteia, pentru produsele de calitate livrate zi de zi, pentru cele peste 2.300 de locuri de muncă şi pentru taxele plătite bugetului de stat”.
„Nu un guvern dezvoltă o ţară. Oamenii şi companiile fac acest lucru. Guvernul creează condiţiile pentru ca oamenii şi firmele să performeze”, a încheiat premierul.