Infractorii ar putea invoca "regretul efectiv" pentru a scăpa de răspundere penală

Senatorul independent Alfred-Laurenţiu-Antonio Mihai a depus în Parlament un proiect de lege prin care se introduce în Codul Penal "regretul efectiv", astfel înlăturându-se răspunderea penală pentru unele infracţiuni prin auto-denunţ.

2617 afișări
Imaginea articolului Infractorii ar putea invoca "regretul efectiv" pentru a scăpa de răspundere penală

Infractorii ar putea invoca "regretul efectiv" pentru a scăpa de răspundere penală

Infractorii la prima încălcare a legii pot invoca "regretul efectiv" dacă denunţă fapta şi îşi recunosc vina, nu a trecut mai mult de două treimi din termenul de prescripţie şi repară prejudiciul, potrivit proiectului de lege, aflat în dezbatere publică la Senat.

Iniţiatorul specifică în proiect infracţiunile pentru care nu poate fi aplicat "regretul efectiv", printre acestea fiind cele de viol, pedofilie, tâlhărie, furt calificat, piraterie, infracţiunile care ţin de sănătate publică, siguranţă publică, libertate religioasă, securitate naţională, droguri, securitatea aeronautică, organizaţiile cu caracter fascist, rasist sau xenofob, pornografie, adopţii, trafic de persoane sau de ţesuturi şi celule de origine umană.

De asemenea, infracţiunile referitoare la terorism, explozibili, materiale nucleare sau radioactive, genocid, crime de război, frontierele României sau forţele armate sunt exceptate de la "regretul efectiv".

Alfred-Laurentiu-Antonio Mihai consideră că acest proiect de lege este necesar pentru că închisorile sunt supraaglomerate, iar România a pierdut procese la CEDO.

"În anul 2015, potrivit rapoartelor CEDO, România este pe locul al treilea în privinţa numărului de condamnări înregistrate. Principalele motive pentru care Curtea de la Strasbourg a condamnat România sunt aglomeraţia (sic!) din închisori şi durata prea lungă a proceselor", afirmă Mihai în expunerea de motive.

Iniţiatorul mai spune că "modelul justiţiei restaurative" este adoptat în mai multe ţări, cum ar fi Marea Britanie, SUA, Canada, Franţa, Belgia, Australia şi se bazează pe repararea prejudiciului cauzat victimei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici