Video INTERVIU EXCLUSIV - Cezar Preda, despre femeile din PDL: Sunt mult mai loiale şi mai fidele, nu trădează - VIDEO

Deputatul PDL Cezar Preda a declarat, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că femeile trebuie promovate în politică, pentru că ele sunt mult mai loiale şi mai fidele, nu trădează.

554 afișări

"Că ne place, că nu ne place, femeia nu te trădează", a afirmat Cezar Preda.

El a apreciat că unul dintre obiectivele lui Traian Băsescu a fost promovarea femeilor în politică. "Traian Băsescu nu bagă nimănui în traistă. Traian Băsescu a dat o undiţă şi a dat femeilor", a adăugat Preda.

Prezentăm fragmentul pe această temă din interviul acordat agenţiei MEDIAFAX de către deputatul Cezar Preda, liderul PDL Buzău:

Reporter: În funcţii importante au fost femei, mai mult ca oricând.

Cezar Preda: Ne-a spus preşedintele că... Domniei sale îi place chestia asta şi a făcut un obiectiv. A recunoscut preşedintele.

Reporter: După părerea dumneavoastră, atâtea femei în conducerea partidului... oricum mai multe ca de obicei...

Cezar Preda: Traian Băsescu, dacă îmi permiteţi, şi e riscant să vorbeşti despre preşedinte, mai ales eu am riscat de multe ori, nu e un om care îţi dă de mâncare, care îţi bagă în traistă. E un om care îţi dă o undiţă. Traian Băsescu nu bagă nimănui în traistă. Traian Băsescu a dat o undiţă şi a dat femeilor. Să ştiţi că au confirmat. Ce, Anca Boagiu nu a confirmat? A confirmat. Putea să vrea oricine s-o schimbe, îi spuneam "Nu te schimb, domnule, eşti bună şi stai aici". Sulfina Barbu, n-a făcut treabă? Elena Udrea la minister a avut cele mai multe fonduri europene. Că-i place, că are fusta scurtă, că are tocuri, că e blondă, aia e altceva. Roberta Anastase, în afară de chestiunea aceea de marotă cu pensiile, votul la pensii, eu sunt politician vechi şi sunt şi vicepreşedinte al Parlamentului European al Consiliului Europei unde dau votul, păi când majoritatea a hotărât aşa rămâne, poate să fie la vot în sală 50 de inşi. Ca să ne lămurim despre ce este vorba. În afară de aceasta ce să i se reproşeze? O femeie care a confirmat. Deci, femeile astea au confirmat. Că or mai fi pe lângă ele şi femei care n-au confirmat şi care n-au demonstrat, să fie sănătoase! Eu le tratez ca pe nişte colege. Şi să vă mai spun o chestiune: mie îmi plac femeile, sunt un om care mă uit la ce e frumos. Îmi cer scuze în faţa lor, dar eu întotdeauna m-am uitat la ele ca şi colege de partid, eu nu m-am uitat la ele ca şi femeie să văd cât de frumoasă este, cât de bine aranjată e. Nu. Eu m-am uitat la ele ca şi colege şi ele pe mine şi eu pe ele, ca fraţii - avem treabă.

Aici nu e o vină că s-au promovat femeile. Trebuie promovate, pentru că şi eu am observat la mine, la Buzău, e o chestiune reală: femeile sunt mult mai loiale şi mult mai fidele. Ăsta e adevărul. Că ne place, că nu ne place, femeia nu te trădează. Femeia se gândeşte de două ori şi ea e loială. Zice: "Mă, dacă eu i-am promis acestui om că merg cu el...". Este o chestiune pe care orice politician trebuie s-o vadă şi să profite de ea, nu s-o dea cu piciorul, misoginism. Ştiţi, Vasile (Blaga - n.r.) era considerat că e cam misogin. Vasile Blaga.

Reporter: Şi e?

Cezar Preda: Domn'e, nu e. Vasile e, până la urmă, prea inginer în politică. Vasile a rămas un inginer, un tip care are idei, care are proiecte, are soluţii, asta fac inginerii. Când eşti prea inginer în politică, partidul se foloseşte de tine, zice: "Du-mă înainte, pune-mă pe şină, că eu merg înainte". Când e vorba să-ţi recunosc că eşti cel mai bun zic: "Bă, eşti inginer, eu sunt politician".

(Interviu de Emma Toader, ema@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici