Ioan Mircea Paşcu, la emisiunea „Insecuritate”: „Vreau să vă spun că în domeniul cyber-ului e război! În Rusia, la Kremlin, nu se lucrează cu computer, se lucrează cu maşini de bătut”

  • Ioan Mircea Paşcu: „Cu cât ne modernizăm, şi depindem tot mai mult de computer, devenim mai vulnerabili”
  • Ioan Mircea Paşcu: „În momentul de faţă, avem Alianţa NATO. Tot ce facem, facem prin intermediul alianţei NATO”
  • Ioan Mircea Paşcu: „Am făcut şi un raport pe relaţiile dintre NATO şi UE în 2018 şi acolo am spus o frază care este citată deja: NATO este o alianţă militară, UE nu!”
  • Ioan Mircea Paşcu: „Şi o teorie care s-a lansat este să Statele Unite vor delega responsabilităţile lor Germaniei şi Franţei!”
  • Ioan Mircea Paşcu: „Până la urmă, a cumpăra un armament dintr-o ţară sau dintr-o altă ţară este o decizie politică”
2308 afișări
Imaginea articolului Ioan Mircea Paşcu, la emisiunea „Insecuritate”: „Vreau să vă spun că în domeniul cyber-ului e război! În Rusia, la Kremlin, nu se lucrează cu computer, se lucrează cu maşini de bătut”

Sursă: Captură foto / emisiunea „Insecuritate”:

Invitat în emisiunea „InSecuritate”, de la Aleph News, prof. univ. dr. Ioan Mircea Paşcu, fost ministru al apărării în 2000-2004 şi mai apoi vicepreşedinte al Parlamentului European, îţi spune care sunt, la ora actuală, sursele insecurităţii europene.

Primul ministru al apărării din România care a trimis trupele române în primul lor teatru de operaţii sub mandat NATO, vorbeşte despre vulnerabilităţile care apar pe măsură ce devenim dependenţi de un computer, dar şi despre adevărate ,,războaie” purtate în domeniul cyber, acolo unde spune că ,,nu există nicio regulă şi unde toată lumea se luptă cu toată lumea.”

Ioan Mircea Paşcu: „Toată lumea întreprinde acţiuni ofensive, ostile, fără niciun fel de reţinere”

„Unele sunt generale, de pildă ceea ce se întâmplă cu schimbarea climatică. Iată, în momentele de faţă, fenomenele extreme care s-au întâmplat şi se vor înmulţi în viitor. De altfel, există un Articol în Tratatul de la Lisabona, 222, e vorba de solidaritate. Clauza de solidaritate. Obligatoriu toate statele trebuie să-i ajute pe ceilalţi. Vreau să vă spun că în domeniul cyber-ului e război. Nu există nicio regulă. Toată lumea se luptă cu toată lumea, toată lumea întreprinde acţiuni ofensive, ostile, fără niciun fel de reţinere. Nu există! E război aicea! Şi în spaţiul cosmic e război.

Şi atunci stai şi te întrebi, noi spunem că avem pace aici pe Pământ, dar cel puţin două domenii unde nu e pace, e război. Întrebarea este, e suficient acest război în zonele alea ca să mulţumească pe cei care vor război cu tot dinadinsul?”

Ioan Mircea Paşcu: „Pe vremuri, femeile de serviciu care erau plătite de agenţi, sustrăgeau plombagina”

Profesorul Ioan Mircea Paşcu susţine însă că, pe fondul acestor vulnerabilităţi cibernetice, unii s-au întors la metode mai clasice de lucru. Spre exemplu, Kremlinul a dat performantele computere pe maşinile de scris. Vorba aceea, paza bună trece primejdia rea!

„E un paradox aici. Cu cât ne modernizăm, şi depindem tot mai mult de computer, devenim mai vulnerabili. De pildă, ştiu că în Rusia, la Kremlin nu se lucrează cu computer, se lucrează cu maşini de bătut. La fel şi în Germania, la cancelaria Germaniei. (...) Maşină de bătut în sens propriu! Pe vremuri, femeile de serviciu care erau plătite de agenţi, sustrăgeau plombagina şi de pe plombagină ei reuşeau să reconstituie ce se bătuse la maşină. Acum bănuiesc că se pot bate fără probleme de genul ăsta”, susţine profesorul Ioan Mircea Paşcu.

Ioan Mircea Paşcu: „NATO se ocupă de ameninţările externe, în timp ce UE se ocupă de securitatea internă”

Fostul ministru al apărării atinge şi un subiect care suscită, pe zi ce trece, diverse întrebări şi uneori chiar surse de controverse. Mai exact, cine este mai pregătit astăzi să se ocupă se securitatea europeană: NATO sau UE?

„Am făcut şi un raport pe relaţiile dintre NATO şi UE în 2018 şi acolo am spus o frază care este citată deja: NATO este o alianţă militară, Uniunea Europeană nu. Nu am definit UE, am spus că nu este alianţă militară. Dar atât. M-am rezumat aici pentru că intram într-o altă discuţie. Din punctul ăsta de vedere şi în Tratatul de la Lisabona se spune clar: pentru toţi membrii NATO care sunt membri în UE, apărarea este asigurată. Rămân cei care sunt în afară, neutrii. Dar, să ştiţi că şi pentru ei, până la urmă, tot NATO! Chestiunea care este în momentul de faţă este că există o diviziune: NATO se ocupă de ameninţările externe, în timp ce UE se ocupă de securitatea internă.”

Ioan Mircea Paşcu: „Europenii, tot timpul, au fost negativi la adresa Rusiei!”

Ce i se coace Europei în materie de apărare şi securitate, dar şi ce se va alege de ,,moştenirea” Biden-Merkel? Va deveni NATO la fel de eficientă în lupta împotriva Chinei, aşa cum a fost împotriva URSS? Cât de sustenabilă este, în contextul actual, teoria că Statele Unite vor delega responsabilităţile lor Germaniei şi Franţei?

„E clar că securitatea europeană în momentul de faţă – în momentul în care a apărut ameninţarea China – şi încet-încet o întoarcere a atenţiei SUA dinspre Europa, unde nu mai sunt probleme care erau înainte, spre China şi spre Asia-Pacific, bineînţeles că problema securităţii europene se pune un pic diferit de cum a fost înainte.

Nu mă aştept ca NATO să devină la fel de eficient în lupta împotriva Chinei, aşa cum a fost împotriva URSS. Până la urmă, Tratatul de la Washington are o arie nord-atlantică. Şi e interesant, chiar acum am găsit un articol: ce înseamnă China pe agenda NATO?  Dar, asta înseamnă că noi în Europa rămânem, într-un fel sau altul, puţin mai dependenţi de noi-înşine. Şi o teorie care s-a lansat acuma este să Statele Unite vor delega responsabilităţile lor Germaniei şi Franţei.

Acest lucru ne aduce în situaţia în care am fost înainte, zeci de ani. Adică, tot secolul al XIX-lea , al XX-lea , până la Războiul Rece a fost dominat de această interacţiune între Puterile Occidentale şi Rusia. Peste capul nostru şi de regulă pe socoteala noastră. Pe spinarea noastră.

Deci, în momentul de faţă, ar exista din nou pericolul să recădem sub ecuaţia europeană clasică. Dar aici sunt două elemente care schimbă raportul, nu mai poate să fie cum a fost. Primul este că Rusia, dintr-o dată, e în altă ligă. Rusia este putere nucleară, ea nu are ce să discute stabilitate strategică cu Europa. Stabilitatea strategică e socotită, în primul rând, prin echilibrul nuclear. A doua chestiune este că europenii, tot timpul, au fost negativi la adresa Rusiei”, explică profesorul Ioan Mircea Paşcu, fost ministru al apărării în 2000-2004.

Ioan Mircea Paşcu: „O propunere germano-franceză să fim un pic mai atenţi, să discutăm cu ruşii, să o încălzim uşor-uşor...”

„Acuma s-a încercat introducerea unui document pe uşa din dos, la o discuţie cu şefii de stat şi de Guvern din UE în care era o propunere germano-franceză să fim un pic mai atenţi, să discutăm cu ruşii, să o încălzim uşor-uşor. Dar, acuma ca o paranteză, vreau să vă spun că acest lucru a devenit public în ziarul Guardian britanic, că britanicii mai fac şi ei aşa mici răzbunări după ce au plecat. Şi a apărut această chestiune care a stârnit o furtună. Reacţia în interiorul UE nu e strălucită la asemenea lucruri. Acuma, dacă luăm şi situaţia Germaniei şi situaţia Franţei...

Păi, în Germania are loc o schimbare de conducere, doamna cancelar după 15 ani iese din joc, a anunţat lucrul acesta. Dar ea nu poate în momentul de faţă să vină şi să angajeze Germania. Are un succesor pregătit, dar nu ştim ce iese la alegeri. Asta este o chestiune. A doua chestiune, vedeţi că avem probleme şi în Franţa! Sunt contestări şi în Franţa la adresa preşedintelui Macron.”

Ioan Mircea Paşcu: „Cine are şansele cele mai mari să vină în ajutorul meu în cazul în care am nevoie?”

Sunt europenii capabili să ridice producţia de apărare în Europa, dar şi care sunt criteriile de care se ţine cont atunci când se decide cumpărarea de armament dintr-o ţară sau alta?

„Până la urmă a cumpăra un armament dintr-o ţară sau dintr-o altă ţară este o decizie politică. Nu pentru că hotărâm să-i satisfacem pe unii în dauna altora. Dar chestiunea se pune în felul următor: domnule, am de luat nişte avioane multirol. Am ofertă să spunem venită din Franţa, am ofertă din Suedia, ofertă venită din SUA. Eu, ca factor decident, am următoarea obligaţie: să pun ofertele pe masă şi după aceea să trag o linie şi să pun o întrebare: cine are şansele cele mai mari să vină în ajutorul meu în cazul în care am nevoie? Şi atunci? Franţa? – Posibil! Suedia? – Irelevant! SUA? – Cel mai probabil! Dacă eu cumpăr avionul multirol american şi nu celelalte, înseamnă că eu îmi fac mentenanţă pentru el şi mentenanţa pe care o fac eu pot să o folosesc la o adică pentru că are avioane de acelaşi tip. Şi în felul ăsta eu uşurez sarcina lui să vină să mă ajute pe mine.”

Ioan Mircea Paşcu: „Din păcate, la noi nu există mare entuziasm. Aş fi vrut mai mult angajament în chestia asta!”

Ioan Mircea Paşcu devoalează faptul că România poate lua parte oricând la proiectele Agenţiei Europene de Apărare, o organizaţie interguvernamentală care sprijină statele membre în domeniul gestionării situaţiilor de criză şi în susţinerea politicii de securitate şi apărare comună.

Fostul ministru al apărării susţine însă că, în toată această ecuaţie, ţării noastre îi lipseşte interesul pentru astfel de proiecte de care ar avea însă mare nevoie.

„Acolo, programele se pun pe masă şi te înscrii. Ei fac gestiunea. Agenţia Europeană de Apărare (n.r. - The European Defence Agency) este o organizaţie interguvernamentală. Acolo, fiecare Guvern este reprezentat. Ei sunt şi cei care patronează, să spunem aşa, proiectele PESCO care sunt apărare structurată. Sunt acuma nu ştiu câte proiecte.

Încet-încet, că proiectele au fost destul de departe de ceea ce am fi avut nevoie. Dar, încet-încet, proiectele încep să se apropie de ce avem nevoie. Şi aici România poate să participe. Din păcate, la noi nu există mare entuziasm şi mare interes. Aş fi vrut mai mult angajament în chestia asta. Probabil că va veni”, conchide Ioan Mircea Paşcu, fost ministru al apărării, invitat în emisiunea „InSecuritate”, de la Aleph News.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici