Iohannis: Am convenit în consultări un calendar pentru un pachet de legi, mă aştept să fie respectat

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că în urma consultărilor cu partidele s-a convenit un calendar, şi ”se aşteaptă să fie respectat”, pentru un nou pachet de legi până la finalul sesiunii, privind alegerile locale şi parlamentare, votul românilor din diaspora, finanţarea partidelor.

140 afișări
Imaginea articolului Iohannis: Am convenit în consultări un calendar pentru un pachet de legi, mă aştept să fie respectat

Iohannis: Am convenit în consultări un calendar pentru un pachet de legi, mă aştept să fie respectat (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Klaus Iohannis a arătat că, în urma consultărilor cu partidele politice, s-a convenit un calendar, care presupune ca până la sfârşitul acestei sesiuni să avem un nou pachet de legi - privind alegerile locale şi parlamentare, votul românilor din diaspora, finanţarea partidelor şi campaniilor electorale, legea partidelor.

Mă aştept ca acest calendar să fie respectat. În acest fel vom arăta două lucruri: acela că reforma instituţiilor politice a fost demarată şi există cadrul pentru ea. Şi că atunci când dezbatem şi suntem responsabili, chiar dacă avem păreri diferite, putem construi pentru România. Prin respectarea calendarului convenit, Parlamentul României are în această sesiune oportunitatea de a împlini o aşteptare, de a avea un prim rezultat concret şi de a începe să recâştige în mod autentic încrederea oamenilor”, a precizat preşedintele Iohannis.

Potrivit şefului statului, ”modificarea legislaţiei privind finanţarea partidelor şi a campaniilor electorale, precum şi o nouă lege a partidelor politice trebuie să conducă la o creştere a transparenţei, integrităţii şi participării, dar şi la dispariţia unor fenomene absolut nedorite precum mita electorală sau turismul electoral”.

”Campaniile electorale nu sunt concursuri de dat găleţi şi nici festivaluri de resurse nelimitate, despre a căror provenienţă toată lumea se întreabă, dar nimeni nu răspunde. Am văzut că la aceste capitole aveţi deja propuneri care să facă legislaţia mai clară, mai transparentă, mai riguroasă când vine vorba despre finanţare şi mai flexibilă, mai inclusivă, mai deschisă când vine vorba despre încurajarea participării”, a precizat el.

Potrivit lui Iohannis, ”schimbarea de legislaţie nu va fi suficientă singură, ci doar însoţită de o schimbare de conduită, mentalitate şi atitudine”.

”Un rol aparte vă revine dumneavoastră, celor din partidele politice, în a gândi modalităţi de selecţie care să pună în valoare performanţa, profesionalismul, prestigiul şi integritatea. Publicul se uită şi evaluează oamenii pe care îi susţineţi şi promovaţi în funcţii de demnitate publică, de la nivel local până la nivel central”, a afirmat el.

Preşedintele a mai arătat că unul dintre punctele importante, unde a constatat că există acord, se referă la răspunsul Parlamentului la solicitările justiţiei.

”Discuţiile purtate cu actorii politici îmi dau convingerea că se poate ajunge rapid la o soluţie legislativă pentru accelerarea şi simplificarea procedurilor pentru cererile de încuviinţare a reţinerii, arestării sau percheziţiei parlamentarilor şi pentru cele de efectuare a urmăririi penale pentru miniştri şi foşti miniştri membri ai Parlamentului”, a spus el.

Potrivit lui Iohannis, ”dincolo de aspectul practic, al celerităţii şi transparenţei, va fi un semnal de angajament public şi voinţă politică, în raport cu independenţa justiţiei şi sprijinirea ei în lupta anticorupţie”.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici