Iohannis, după întâlnirea cu Predoiu şi Orban: Asaltul PSD-ist asupra Justiţiei, concertat

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, după întâlnirea cu Predoiu şi Orban, că „intervenţiile legislative intempestive şi brutale ale PSD” asupra legilor Justiţiei nu au avut justificare, iar „efectul acestor amputări legislative s-a concretizat într-un asalt PSD-ist asupra justiţiei, concertat”.

107 afișări
Imaginea articolului Iohannis, după întâlnirea cu Predoiu şi Orban: Asaltul PSD-ist asupra Justiţiei, concertat

Iohannis, după întâlnirea cu Predoiu şi Orban: Asaltul PSD-ist asupra Justiţiei, concertat

Preşedintele a afirmat că numai printr-un dialog transparent şi extins se pot repara acele prevederi care „s-au dovedit toxice atât pentru actul de Justiţie, cât şi pentru sistemul de Justiţie”.

„În ultimii ani, în România s-a vorbit mult despre justiţie. Intervenţiile legislative intempestive şi brutale ale PSD din perioada 2017 2019 asupra legilor justitiei au fost extrem de criticate. Modificările aduse de PSD, făcute cu ignorarea completă a partenerilor de dialog fie nu au avut o justificare reală, fie nu au reuşit să ofere garanţii suficiente pentru a înlătura orice risc de influenţă politică asupra sistemului judiciar. Efectul acestor amputări legislatives-au concretizat într-un asalt PSD-ist asupra Justiţiei, unul concertat şi bine pus la punct. Cu toţii ştim care a fost reacţia societăţii civile, a mediului profesional şi nu în ultimul rând l organismelor europene şi internaţionale specializate”, a declarat preşedintele.

Potrivit lui Klaus Iohannis, s-a reuşit evitarea „îngenuncherii sistemului de Justiţie şi subordonarea sa politicului”, însă aceste lucru nu este suficient: „România are multe restanţe, printre care şi recomandările MCV, GRECO sau ale Comisiei de la Veneţia care trebuie implementate cât mai curând, dar care trebuie să se reflecte în soluţii votate de un Parlament responsabil. Actuala majoritate PSD-istă din Parlament a dovedit în numeroase rânduri că orice proiect bine intenţionat poate fi distrus sau deviat de la scopul său în câteva zile prin proceduri parlamentare. Va fi nevoie de o altă majoritate democratică şi legitimă rezultată în urma alegerilor parlamentare care să îşi asume şi să voteze legi ale Justiţiei coerente”.

În opinia şefului statului, contra-reformă din ultimii ani nu doar a bulversat sistemul de Justiţie, dar a afectat principiile de bază ale funcţionării sale.

„Reintroducerea concursului pentru promovarea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asigurarea independenţei procurorilor, instituirea unei proceduri transparente de numire a procurorilor în funcţii de rang înalt, instituirea unui echilibru instituţional în numirea şi revocarea în aceste funcţii şi reducerea influenţei factorului politic, ca şi desfiinţarea mult discutatei Secţii pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie - iată câteva dintre cele mai importante aspecte care trebuie clarificate. Mai multe detalii va prezenta chiar în această seară ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu”, a declarat Iohannis.

Acesta a adăugat că întâlnirea de miercuri i-a reconfirmat hotărârea Guvernului de a face tot ce ţine de el, chiar şi în aceste condiţii, pentru ca în sistemul de Justiţie să funcţioneze optim.

„Pentru a crea o reală schimbare pe termen lung, toate aceste deziderate la care m-am referit nu pot fi susţinute conjunctural doar de un partid politic sau altul. Dimpotrivă, astfel de deziderate trebuie să fie permanente. Pentru că am făcut referire la o schimbare profundă în bine, asta sunt şi alegerile parlamentare din decembrie. Un pas a fost deja făcut, rezultatele alegerilor locale de duminică au arătat că cetăţenii îşi doresc administraţii eficiente care să servească interesul public. În decembrie trebuie să continuăm acest drum pentru dezvoltarea României. Majoritatea nocivă care a acţionat până acum în Parlament prin încercări repetate de a dinamita inclusiv economia românească poate fi sancţionată doar prin vot. Este inadmisibil că în anul 2020 să avem încă discuţii aprinse despre fraudarea votului. Este inadmisibil ca practici toxice folosite în trecut continuă să fie îmbrăţişate de politicieni retrograzi care nu înţeleg că minciuna şi dezinformarea nu mai sunt tolerate de români”, a conchis Iohannis.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici