Iohannis l-a primit pe preşedintele Poloniei. Andrzej Duda: Am fost zguduit de tragedia de la Colectiv, avem medici care pot ajuta

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a declarat, marţi, la Palatul Cotroceni, că a fost "zguduit" de tragedia din clubul Colectiv, pe care l-a vizitat luni seară, expimându-şi regretul pentru această dramă şi oferind României sprijinul unor medici specialişti care pot ajuta autorităţile române.

933 afișări
Imaginea articolului Iohannis l-a primit pe preşedintele Poloniei. Andrzej Duda: Am fost zguduit de tragedia de la Colectiv, avem medici care pot ajuta

Iohannis l-a primit pe Andrzej Duda, în pregătirea reuniunii statelor din Europa Centrală şi de Est

"Doresc să exprim şi regretul pentru faptul că această vizită are loc după accidentul tragic care a avut loc aici, în Bucureşti, în care au murit oameni tineri, eveniment care i-a zguduit atât pe polonezi, cât şi pe mine, personal", a spus Andrzej Duda, într-o declaraţie comună cu preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, după întâlnirea oficială dintre cei doi şefi de stat.

Preşedintele polonez a precizat că ţara sa are specialişti pregătiţi pentru astfel de cazuri la spitalul din oraşul Siemianowice Śląskie, "care pot să trateze pacienţii de după astfel de accidente şi care pot să acorde sprijinul lor". Andrzej Duda a afirmat că îşi exprimă public disponibilitatea de a acorda ajutor.

"Am fost zguduit şi suntem conştienţi de faptul că viaţa oamenilor tineri este foarte valoroasă şi trebuie să ajutăm cum putem", a spus preşedintele Poloniei.

Preşedintele Poloniei Andrzej Duda a ajuns în România luni seara şi a făcut o primă oprire la Clubul Colectiv unde a ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor tragediei de vineri noaptea.

Preşedintele polonez a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis în pregătirea reuniunii statelor din Europa Centrală şi de Est, ce va avea loc miercuri, la Bucureşti.

Reuniunea va fi coprezidată de preşedintele Klasu Iohannis şi omologul său polonez şi are loc în pregătirea summit-ului NATO de la Varşovia din 2016.

Printre subiectele abordate de cei doi şefi de stat se numără chestiuni legate de rolul României în regiune, migraţie şi "criza în domeniul securităţii" din Europa Centrală şi de Est şi la Marea Neagră, potrivit unui comunicat de presă al preşedinţiei poloneze.

Este prima vizită a lui Andrzej Duda în România, de la preluarea mandatului în august 2015.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici