Irina Schrotter, susţinută de PDL Neamţ pentru europarlamentare

Creatoarea de modă Irina Schrotter este susţinută de organizaţia Neamţ a Partidului Demorat Liberal pentru candidatura la Parlamentul European, informaţia fiind confirmată, luni de prim vicepreşedintele PDL Neamţ, Vasile Pruteanu.

210 afișări
Imaginea articolului Irina Schrotter, susţinută de PDL Neamţ pentru europarlamentare

Irina Schrotter, susţinută de PDL Neamţ pentru europarlamentare (Imagine: Adrian Stoicoviciu/Mediafax Foto)

Pruteanu a declarat că Schrotter va candida din partea organizaţiei nemţene a PDL şi a menţionat că în cursul zilei de marţi va explica despre cum s-a ajuns la această decizie.

Pe de altă parte, Irina Schrotter s-a arătat încântată să vorbească despre candidatura ei pentru Parlamentul European.

"Am fost mai mult decât onorată atunci când mi s-a propus să candidez din partea judeţului Neamţ. Şi judeţul Iaşi, ca şi judeţul Neamţ fac parte din regiunea Nord - Est şi trebuie reprezentate corect. Sunt foarte legată de judeţul Neamţ, fac parte chiar şi din Clubul Montan Român, condus de Constantin Lăcătuşu", a declarat Irina Schrotter.

Ea a adăugat că a primit invitaţia din partea preşedintelui PDL Neamţ, Gheorghe Ştefan, şi a răspuns imediat.

"Eu nu am mai fost membră a niciunui partid, dar săptămâna trecută, pentru prima dată, am semnat o adeziune la filiala Neamţ a PDL. Sunt onorată şi este o adevărată plăcere pentru mine să pot reprezenta judeţul Neamţ la aceste alegeri", a adăugat candidatul pentru europarlamentare.

Irina Schrotter a intenţionat să candideze în 2008 la Primăria municipiului Iaşi, dar a renunţat înaintea campaniei electorale şi a sprijinit candidatura lui Dumitru Oprea din partea PDL, care însă a fost învins de actualul primar PSD, Gheorghe Nichita.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici