Joseph Daul: Suntem gata să demarăm rapid toate procedurile pentru aderarea PNL la PPE

Preşedintele PPE, Joseph Daul, i-a transmis un mesaj liderului PNL Crin Antonescu, în care salută propunerea acestuia privind eurodeputaţii partidului şi anunţă că popularii europeni sunt gata să demareze rapid toate procedurile necesare pentru aderarea PNL la PPE.

466 afişări
Imaginea articolului Joseph Daul: Suntem gata să demarăm rapid toate procedurile pentru aderarea PNL la PPE

Preşedintele PPE, Joseph Daul (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

”Domnule preşedinte, salut anunţul dumneavoastră privind aderarea la PPE. Împărtăşim aceeaşi viziune că avem nevoie de o forţă politică de centru-dreapta puternică pentru o Europă stabilă şi puternică”, se arată în mesajul preşedintelui PPE, remis luni agenţiei MEDIAFAX de PNL.

Joseph Daul arată că PNL este ”un partid pro-European care apără valorile europene” şi este binevenit în familia popularilor europeni.

”Suntem gata să demarăm rapid toate procedurile necesare pentru aderarea partidului la PPE, indată ce decizia finală este luată de către Partidul Naţional Liberal. Cu sinceritate, Joseph Daul”, se încheie mesajul.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat că, în şedinţa de luni a conducerii partidului, va propune ca europarlamentarii PNL să adere la grupul PPE din Parlamentul European, precizând că propunerea sa are în vedere faptul că "Uniunea Europeană nu trebuie să fie condusă de un preşedinte socialist".

Liderii ALDE susţin că delegaţia PNL în PE se alătură lui Traian Băsescu prin intrarea în PPE şi îşi arată slăbiciunea în loc să îşi întărească poziţia în Legislativul UE.

"Rezultatul alegerilor arată că Grupul ALDE rămâne al treilea grup ca mărime în Parlamentul European. Fără sprijin de la ALDE, nicio decizie nu poate fi luată", se arată într-o declaraţie comună a preşedintelui ALDE, Graham Watson şi a liderului Grupului ALDE, Guy Verhofstadt.

Cei doi precizează că decizia "nefericită" a preşedintelui PNL, Crin Antonescu, de a propune conducerii partidului deplasarea către PPE ignoră faptul că în Grupul PNL ar fi unul dintre cele mai mari delegaţii şi, aşa cum s-a stabilit, ar deţine poziţii importante în PE.

"Prin intrarea în PPE, delegaţia PNL se va alătura lui Băsescu şi alege să îşi arate slăbiciunile în loc să îşi întărească poziţia în Legistativul UE", se mai arată în declaraţie.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici