„Peste 291.000 de lei în doar o săptămână! Aceasta este suma strânsă pentru a sprijini familiile din Praid, relansarea turismului local şi persoanele afectate de inundaţiile din judeţul Covasna. Mulţumim tuturor celor care au donat prin platformele ajutapraidul.ro – noi, maghiarii şi prietenii noştri români, am demonstrat o solidaritate impresionantă”, a scrie miercuri pe Facebook Kelemen Hunor.
El arată că, în ultimele zile, tot mai mulţi s-au alăturat apelului: scriitori, muzicieni, actori, instituţii culturale, festivaluri – TIFF şi Opera Naţională din Bucureşti.
„Noi nu ne oprim – vom continua promovarea campaniei cu şi mai multă energie. Îi îndemn pe toţi – persoane fizice, instituţii, organizatori de festivaluri – să se alăture cauzei. Nu există donaţie prea mică – orice sprijin contează pentru a putea reconstrui zona afectată”, mai arată liderul UDMR.