Kelemen Hunor: Noi credem că soluţia optimă ar fi un acord scris cu cine intră la guvernare

Preşedintele UDMR Kelemen Hunor a afirmat, joi, în urma şedinţei de negociere cu premierul desemnat Ludovic Orban, că cea mai bună soluţie în contextul unei înţelegeri parlamentare, referitoare la susţinerea guvernului PNL ar fi un acord scris. Acesta a afirmat că au fost discuţii în acest sens.

321 afișări
Imaginea articolului Kelemen Hunor: Noi credem că soluţia optimă ar fi un acord scris cu cine intră la guvernare

Kelemen Hunor: Noi credem că soluţia optimă ar fi un acord scris cu cine intră la guvernare

„Noi de fiecare dată când ne înţelegem pe susţinere parlamentară sau când suntem în coaliţie, e o altă discuţie, atunci facem şi un acord scris. Din punctul nostru de vedere, aceasta ar fi soluţia optimă, soluţia cea mai bună, un acord scris. Am vorbit şi despre acest lucru, ca eventual, să ne gândim şi la un acord scris, sigur, nu am luat o decizie nici noi, nici colegii din PNL în privinţa unui acord scris, dar eu am experienţă în ăolitica românească, nu prea lungă, doar de 20 de ani, nu am 30, şi acordurile scrise, de foarte multe ori, sunt încălcate, e bine, totuşi să îl ai.”, a declarat liderul UDMR, joi.

Chestionat dacă acordul se referă doar la viitorul guvern sau şi la celelalte formaţiuni politice, Hunor a spus: „Doar cu cine intră la guvernare, nu am treabă cu celelate partide.”PNL va purta, joi, un alt rând de discuţii cu partidele, în vederea sprijinului noului Executiv. Ludovic Orban, premierul desemnat, se va întâlni, în decursul zilei de joi, şi cu liderii ALDE.

Anterior negocierilor cu ALDE şi UDMR, Ludovic Orban a mai purtat discuţii şi cu Pro România.

Ludovic Orban a avut, deja, o întrevedere, miercuri, cu liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Liderul liberalilor a adăugat că ultima rundă de negocieri va avea loc marţi sau miercuri.

Prim-ministrul desemnat Ludovic Orban a declarat, miercuri, că există echipe de negociere care vor avea discuţii şi cu PSD, atât la nivelul celor două Camere, cât şi individual, cu parlamentarii care se vor arăta dispuşi să susţină Executivul PNL.

Taguri:
udmr,
kelemen,
pnl

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici