Lazăr Comănescu va prelua postul de ambasador la Berlin

Fostul ministru de externe în Cabinetul Tăriceanu, Lazăr Comănescu, a primit, marţi, avizul comisiilor de politică externă ale Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru a prelua postul de ambasador al României la Berlin.

108 afișări
Imaginea articolului Lazăr Comănescu va prelua postul de ambasador la Berlin

Lazăr Comănescu va prelua postul de ambasador la Berlin (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Propunerea ca Lazăr Comănescu să preia postul de ambasador al României în Germania a fost votată de 22 dintre membrii celor două comisii, în timp ce unul dintre membrii prezenţi s-a pronunţat împotrivă.

Votul a fost secret.

Comănescu a afirmat, în cadrul audierilor, că obiectivele sale pe termen scurt sunt îmbunătăţirea cooperării cu Germania în ceea ce priveşte aderarea României la spaţiul Schengen şi la OSCE.

El a spus că România poate coopera cu Germania în ce priveşte perspectiva relaţiilor Uniunii Europene cu Rusia, dar şi cu Republica Moldova.

Comănescu a apreciat că, pe baze pragmatice, România şi Germania pot găsi mecanisme şi modalităţi de cooperare la Marea Neagră.

Fostul ministru de Externe a menţionat că un alt aspect pe care doreşte să îl abordeze foarte serios este valorificarea potenţialului economic dunărean al celor două ţări.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici