Legea care permite devansarea datei alegerilor prezidenţiale a fost aprobată de Camera Deputaţilor

  • Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, legea care permite devansarea datei alegerilor prezidenţiale.
  • Astfel, alegerile pentru preşedinte pot avea loc cu cel mult trei luni de zile anterioare lunii în care ajunge la termen mandatul preşedintelui în funcţie.
244 afișări
Imaginea articolului Legea care permite devansarea datei alegerilor prezidenţiale a fost aprobată de Camera Deputaţilor

Legea care permite devansarea datei alegerilor prezidenţiale a fost aprobată de Camera Deputaţilor

Potrivit legii, ziua alegerilor prezidenţiale este duminica. Alegerile au loc cu cel mult trei luni de zile anterioare lunii în care ajunge la termen mandatul de preşedinte. Cu cel puţin 75 de zile înaintea zilei votării, Guvernul stabileşte data alegerilor prin hotărâre.

Proiectul, care a fost iniţiat de 19 parlamentari UDMR, prevedea iniţial că alegerile au loc cu cel mult 90 de zile anterioare datei la care ajunge la termen mandatul de preşedinţe.

USR a cerut retrimiterea la comisii, însă solicitarea a fost respinsă.

„PSD roşu şi PSD galben, v-aţi dat mâna să călcaţi în picioare democraţia. Modificaţi legile electorale în an electoral. Aproape trei luni mai sunt până pe 9 iunie şi nimeni nu ştie ce vreţi să faceţi cu legea şi cu comasarea. Vă bateţi joc de dreptul oamenilor de a alege şi de a fi aleşi pentru nişte mici avantaje politice şi electorale. Vreţi să faceţi o manevră cu prezidenţialele. Vreţi să mutaţi campania electorală în august, când toată lumea va fi la munte, la mare”, spunea Ionuţ Moşteanu în timpul dezbaterilor.

Legea, care a fost aprobată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, cu 183 voturi „pentru”, 84 „împotrivă” şi o abţinere, merge la promulgare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici