Liberalii, nemulţumiţi că noii miniştri delegaţi nu au specificate atribuţiile. Ponta susţine că nu sunt probleme

Liberalii sunt nemulţumiţi de faptul că premierul Ponta nu a specificat clar atribuţiile noilor miniştrilor delegaţi şi au ameninţat că dacă nu primesc în scris aceste atribuţii, sunt dispuşi să nu intre joi seară la audieri în Comisii. Pe de altă parte premierul desemnat, Victor Ponta, a declarat, la ieşirea de la discuţiile cu liderii PNL, că aceştia nu au obiecţii faţă de atribuţiile acordate miniştrilor delegaţi, precizând că cei trei noi miniştri delegaţi provin atâta de la PSD, cât şi de la PNL şi PC.

450 afișări
Imaginea articolului Liberalii, nemulţumiţi că noii miniştri delegaţi nu au specificate atribuţiile. Ponta susţine că nu sunt probleme

Victor Ponta (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Liberalii sunt nemulţumiţi de faptul că premierul Ponta nu a specificat atribuţiile miniştrilor delegaţi, iar din această cauză aceştia sunt subordonaţi miniştrilor plini.

Sursele au spus că reprezentanţii PNL ar fi dorit ca premierul să le dea în scris, joi seară, atribuţiile miniştrilor delegaţi.

Potrivit surselor, liberalii s-au arătat dispuşi să nu intre joi seară la audierile din comisiile parlamentare dacă Ponta nu specifică în scris aceste atribuţii.

Totodată, sursele au arătat că cei nemulţumiţi consideră că actul de constituire a Guvernului aceste atribuţii ale miniştrilor delegaţi trebuie "specificate în clar". Alte nemulţumiri ale liberalilor ar fi legate de viitoarea situaţie a unor prefecturi. 

Ponta a fost întrebat dacă s-a decis vreo schimbare în modul de constituire a noului Guvern.

"Care schimbare, ce s-a schimbat? Sunt trei miniştri delegaţi, unul de la PC, unul PSD şi unul PNL", a declarat premierul desemnat.

El a precizat că atribuţiile miniştrilor delegaţi sunt clar reglementate, iar liberalii nu au obiecţii.

În plus, el a precizat că PNL nu ar fi solicitat garanţii în scris privind atribuţiile miniştrilor delegaţi.

Ponta a părăsit clădirea Palatului Parlamentului, precizând că se va întoarce mai târziu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici