- Home
- Politic
- SIBIU, (17.11.2014, 02:49)
- Dana Pasca , Diana Stancovici
Liderul FDGR: Eram ferm convins că va câştiga Klaus Iohannis. Este o şansă pe care sunt sigur că o va valida
Preşedintele FDGR, Paul Porr, a declarat, duminică seară, că era convins că va câştiga Klaus Iohannis pentru că în primul tur "era cel mai bun din cei 14", iar în al doilea l-a avut contracandidat pe "doctor Münchhausen", Porr afirmând că "este o şansă pe care Klaus Iohannis o va valida".

Paul Porr, liderul FDGR (Imagine: Ovidiu Dumitru Matiu/ Mediafax Foto)
Circa 30 de persoane au aşteptat, duminică seară, închiderea secţiilor de votare în sediul Forumului Democrat al Germanilor din România şi anunţarea rezultatelor primelor exit-poll-uri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
La anunţarea rezultatelor unui sondaj potrivit căruia candidatul ACL, Klaus Iohannis, a obţinut 50,9% din voturile exprimate, cei prezenţi au aplaudat şi s-au felicitat reciproc.
"Pentru mine e un rezultat aşteptat. Eram ferm convins că va câştiga Klaus Iohannis. Eram ferm convins înainte de primul tur, pentru că din cei 14, certamente, era cel mai bun, iar în al doilea tur cu contracandidatul, doctor Münchhausen, ce să mai spun?", a declarat presei liderul FDGR, Paul Porr.
El şi-a exprimat apoi încrederea în Klaus Iohannis.
"Este o şansă pe care eu sunt convins că o va valida Klaus Iohannis", a spus Paul Porr.
Candidatul ACL, Klaus Iohannis, a condus FDGR timp de 11 ani, până în 2013 când s-a înscris în PNL.
După ce a devenit prim-vicepreşedinte al formaţiunii politice, Iohannis a demisionat din fruntea FDGR, dar a rămas în continuare membru marcant al organizaţiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




PROSPORT.RO

CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe