Vicepreședinta Curții de Apel București, Ionela Tudor, a fost surprinsă în timpul conferinței de presă de joi în timp ce îi spunea președintei instanței că este sunată de „Lia”. Judecătoarea pleacă din sală unde are loc conferința, apoi revine lângă președinta Curții de Apel și îi șoptește ce să spună.
„M-a sunat Lia, mă duc să vorbesc”, îi spune Ionela Tudor președintei CAB, în șoaptă, deși avea în față microfoanele. Cuvintele judecătoarei către superioara sa au fost captate de microfoanele din sala.
Întoarsă după un minut în sală judecătoarea Ionela Tudor îi spune colegei sale ce să spună.
Președinta CAB se oprește și se uită către telefonul colegei sale. Ionela Tudor îi spune în acest timp: „Este exclus ca Predoiu să fi intervenit… Nu a sugerat…”. Mesajul este apoi reprodus către presă într-o formă similar de președinta Liana Nicoleta Arsenie.
Contactată de presă președinta Curții Supreme, Lia Savonea, a confirmat pentru HotNews că în timpul conferinței de presă de joi a luat legătura cu judecătoarea Ionela Tudor, care se afla lângă președinta Curții de Apel București (CAB), Liana Arsenie, pentru a-i redirecționa o întrebare pe care ea o primise din partea presei. Ionela Tudor are și rolul de purtătoare de cuvânt a instituției.