MAE îşi exprimă dezamăgirea faţă de decizia Rusiei de suspendare a aplicării Tratatului CFE

Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă dezamăgirea faţă de decizia Federaţiei Ruse de a suspenda aplicarea prevederilor Tratatului cu privire la Limitarea Forţelor Convenţionale în Europa (CFE).

1 afișare

"Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă dezamăgirea faţă de decizia Federaţiei Ruse de a suspenda aplicarea prevederilor Tratatului cu privire la Limitarea Forţelor Convenţionale în Europa (CFE) şi a acordurilor subsecvente acestuia", se arată într-un comunicat al MAE remis, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX.

Conform comunicatului, România apreciază că Tratatul CFE reprezintă o piatră de temelie a securităţii europene, care şi-a demonstrat viabilitatea în domeniul controlului armamentelor prin contribuţia pe care a adus-o la consolidarea securităţii şi stabilităţii în aria de aplicare. Drept urmare, ţara noastră şi-a respectat întotdeauna, cu bună credinţă, obligaţiile asumate în conformitate cu prevederile Tratatului CFE.

Ministerul Afacerilor Externe reiterează angajamentul faţă de Tratatul CFE şi dorinţa de a contribui la intrarea în vigoare a Acordului de adaptare a Tratatului CFE, după îndeplinirea tuturor angajamentelor asumate de Federaţia Rusă în 1999, la Istanbul.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici