MAE român ”regretă” că noua lege a educaţiei din Ucraina a fost promulgată

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat, marţi, printr-un comunicat de presă, că ”regretă” faptul că preşedintele Ucrainei a promulgat noua lege a educaţiei, care diminuează drepturile minorităţilor de a studia în limba maternă.

112 afișări
Imaginea articolului MAE român ”regretă” că noua lege a educaţiei din Ucraina a fost promulgată

MAE român ”regretă” că noua lege a educaţiei din Ucraina a fost promulgată

”Ministerul Afacerilor Externe regretă că, în pofida tuturor demersurilor autorităţilor române pe lângă partea ucraineană, care au semnalat că Legea educaţiei în forma actuală diminuează semnificativ drepturile persoanelor aparţinând minorităţii româneşti, preşedintele Ucrainei a promulgat, la 25 septembrie, actul normativ. În context, reamintim angajamentul Ucrainei, transmis constant părţii române în cadrul tuturor contactelor oficiale, de respectare a normelor şi standardelor internaţionale relevante în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi de asigurare a faptului că nivelul şi calitatea învăţământului în limba română nu vor fi afectate de noile norme”, precizează MAE.

MAE anunţă că demersurile în acest sens vor continua pe lângă mai multe organizaţii internaţionale. De asemenea, se solicită ”ferm” autorităţilor ucrainene să adopte măsuri pentru a asigura minorităţii române dreptul de a studia în limba maternă.

”MAE va continua demersurile, inclusiv pe lângă organizaţiile internaţionale cu atribuţii în domeniu (Secretariatul General al Consiliului Europei, Înaltul Comisar al OSCE pentru Minorităţi Naţionale şi Comisia de la Veneţia), pentru a semnala impactul negativ al acestor modificări legislative în domeniul educaţiei din Ucraina. MAE solicită ferm autorităţilor ucrainene să adopte toate măsurile necesare pentru a asigura dreptul persoanelor aparţinând minorităţii naţionale române de a învăţa în limba lor maternă”, mai precizează MAE.

Preşedintele Ucrainei a promulgat, luni, Legea educaţiei, adoptată de Parlament (Rada Supremă) pe 5 septembrie. Adoptarea acestei legi va permite reformarea sistemului educaţional din Ucraina, îmbunătăţind calitatea şi competitivitatea generaţiei tinere, anunţa Preşedinţia Ucrainei într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei. "Aceasta este una dintre cele mai importante reforme", a transmis Petro Poroşenko, observând că legea consolidează rolul limbii ucrainene în procesul educaţional.

"În acelaşi timp, Petro Poroşenko a evidenţiat importanţa respectării cu stricteţe a drepturilor minorităţilor din Ucraina", precizează Preşedinţia de la Kiev."Ucraina a demonstrat şi continuă să demonstreze că are o abordare privind drepturile minorităţilor conformă cu obligaţiile internaţionale, compatibilă cu standardele europene, un exemplu pentru ţările vecine", a subliniat Petro Poroşenko.

Citeşte şi: Tăriceanu

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici