Magistraţii din Bucureşti vor să se întâlnească cu reprezentanţii Executivului

Judecătorii bucureşteni, întruniţi vineri, în Adunarea Generală, au avansat ca dată ziua de marţi, 22 septembrie, pentru a se întâlni cu reprezentanţii Executivului, mulţi dintre magistraţii afirmând că protestul lor va continua pe perioadă nedeterminată.

17 afișări
Imaginea articolului Magistraţii din Bucureşti vor să se întâlnească cu reprezentanţii Executivului

Magistraţii din Bucureşti vor să se întâlnească cu reprezentanţii Executivului (Imagine: Mediafax Foto)

Astfel, magistraţii vor o întâlnire marţi, la ora 16.00, cu Executivul.

Cei mai vehemenţi judecători în continuarea protestelor au fost cei de la Judecătoriile sectoarelor 1 şi 2 din Bucureşti, atitudinea lor fiind calificată de magistraţi de la Curtea de Apel drept imatură.

Protestarii, în final, au decis ca acţiunea lor să aibă o limită, în sensul de a se avansa o dată la care să primească un răspuns din partea puterii Executive la doleanţele lor.

Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti, întruniţi în Adunarea Generală, au votat, vineri, pentru continuarea protestelor până la semnarea Pactului pentru Justiţie, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din magistratură.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici