Majoritatea liderilor PNL din teritoriu vor congres extraodinar în 20-21 martie

Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, la finalul întâlnirii cu preşedinţii de filiale, că majoritatea liderilor din teritoriu au luat în seamă varianta convocării unui congres extraodrinar şi chiar au stabilit ca acest for să fie convocat în 20-21 martie.

22 afișări
Imaginea articolului Majoritatea liderilor PNL din teritoriu vor congres extraodinar în 20-21 martie

Majoritatea liderilor PNL din teritoriu vor congres extraodinar în 20-21 martie (Imagine: Andreea Balaurea)

"Mă bucură foarte mult că acest semnal pe care l-am dat privitor la considerarea în modul cel mai serios a necesităţii unui congres extraordinar în PNL, acum, după încheiarea unui ciclu electoral, a fost luat în seamă de marea majoritate a preşedinţilor de filiale. Mâine vom avea o şedinţă prealabilă de BPC în care data care a fost aprobată pentru congres va fi formalizată şi se va supune spre aprobare DP. Ne îndreptăm spre organizarea unui congres în 20-21 martie", a spus Tăriceanu.

Liderul PNL a precizat că la întâlnirea cu liderii de organizaţii, care a avut loc la un restaurant din Capitală, au participat 47 de filiale teritoriale şi că au fost discutate variantele pe care liberalii le au în ceea ce priveşte organizarea unui congres al PNL.

El a subliniat că, în cadrul întâlnirii, au fost înregistrate puncte de vedere diverse. "Unii sunt net în favoarea unui congres extraordinar, alţii sunt pentru un congres la termen, care ar însemna convocarea în cel puţin şase luni de acum înainte, dacă nu chiar mai mult, unii doresc un congres extraordinar mai rapid, alţii vor un congres extraordinar mai bine pregătit", a spus liderul PNL.

Tăriceanu a menţionat că pentru acest congres liberalii trebuie să facă anumite modificări de statut, dar a menţionat că, în opinia sa, cel mai important lucru pentru cetăţeni este "proiectul politic pe care PNL îl va propune în continuare românilor" decât alegerea unei conduceri.

De asemenea, Tăriceanu a anunţat că la congersul PNL va prezenta şi lista de candidaţi pentru Parlamentul European.

Pe de altă parte, liderul liberalilor a menţionat că la Delegaţia Permanentă va prezenta un raport care vizează perioada 2007 până la ultimele alegeri, evoluţia PNL şi a spus că va prezenta un document de strategie politică pentru PNL pe 2009, care va fi marcat de alegerile eruoparlamentare şi prezidenţiale.

Citeşte şi

Orban, convins că va fi convocat congres extraordinar PNL

Antonescu, dispus să candideze pentru şefia PNL şi la prezidenţiale

Tăriceanu ar putea candida la prezidenţiale

Liberalii discută pe tema Delegaţiei Permanente a partidului

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici