Marcel Ciolacu: Guvernul Orban a alocat 10% pentru pensii pentru că restul de bani erau deja lăsaţi de PSD

Marcel Ciolacu a afirmat, luni, că Guvernul Orban a alocat la rectificarea bugetară doar 10% pentru plata pensiilor deoarece restul de bani erau deja incluşi în buget. Preşedintele interimar al PSD susţine că guvernarea PNL trebuie oprită, fiind „un şir nesfârşit de minciuni”.

1140 afișări
Imaginea articolului Marcel Ciolacu: Guvernul Orban a alocat 10% pentru pensii pentru că restul de bani erau deja lăsaţi de PSD

Ciolacu: Guvernul Orban a alocat 10% pentru pensii pentru că restul de bani erau deja lăsaţi de PSD

„Guvernul Ludovic I – un guvern mincinos care bagă cu orice preţ panica în români. Trebuie să fii ori complet iresponsabil, ori cu totul cinic să susţii că PSD nu a prevăzut în buget bani pentru pensii pe ultimele două luni ale anului. Aceşti oameni minţeau cu nonşalanţă, în timp ce pensionarii deja îşi încasaseră pensiile pe noiembrie. Iar la rectificare, au alocat doar 10% din suma pe decembrie, pentru că restul erau deja acolo lăsaţi de guvernarea PSD. Un şir nesfârşit de minciuni – aşa va arăta guvernarea PNL. Trebuie să îi oprim cât mai repede!”, a scris Marcel Ciolacu, pe Facebook.

Executivul a suplimentat, joi, prin rectificare bugetară, cu două miliarde de lei bugetul pentru acordarea pensiilor, alocaţiilor de stat şi indemnizaţiilor pentru persoanele cu handicap. Anunţul a fost făcut de ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

„Am suplimentat cu două miliarde de lei pentru plata până la finalul anului a drepturilor de asistenţă socială. Bani care nu erau incluşi în buget. Vorbim de pensii, alocaţii de stat pentru copii, indemnizaţii pentru persoane cu handicap, pentru persoane aflate în concediu de creştere a copilului, etc. Vă daţi seama că aceşti bani nu erau incluşi în buget şi aceşti oameni nu şi-ar fi primit banii”, a spus Cîţu, la finalul şedinţei de Guvern.

Guvernul a adoptat, joi, rectificarea bugetară pentru anul 2019.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
ciolacu,
guvern,
pensie

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici