Marcel Ciolacu a declarat că prima măsură care trebuie luată este de a se veni cu o ordonanţă de ajustare a preţurilor la investiţii şi la construcţii.
„Avem în derulare proiecte de peste 40 de miliarde de lei şi cu această ordonanţă se va veni săptămâna viitoare, deblocându-se, până la urmă, 90% din şantierele de pe teritoriul României, atât din fonduri bugetare, cât şi din fonduri europene”, a spus Ciolacu la un post de televiziune.
Pentru aceste proiecte există un draft dat către avizare în circuitul interguvernamental.
Întrebat când intră în vigoare măsurile, Ciolacu a răspuns că părerea sa este că în următoarele 2 săptămâni toate măsurile vor fi puse în transparenţă şi vor intra în circuitul de avizare.
„Sunt foarte multe măsuri mai ales în zona economică unde este nevoie de o infuzie de capital din partea statului, astfel încât să nu ajungem într-o criză economică”, a mai spus liderul PSD.
Ciolacu a dat şi exemple de scheme de ajutor prin ministerele de resort: pentru capitalul de lucru, pentru şomaj tehnic susţinut. Preşedintele PSD a mai spus că au fost identificate şi resursele astfel încât să nu fie o îndatorare prea mare de la bugetul statului, respectiv fondurile europene.