Marian Sârbu: Funcţia onorifică şi autoritatea lui Iliescu ne-au adus deservicii

Vicepreşedintele PSD Marian Sârbu a declarat, vineri, că Ion Iliescu nu ar fi trebuit să ocupe funcţia onorifică în partid, autoritatea acestuia creând uneori divergenţe între el şi conducerea partidului, care au adus deservicii PSD.

15 afișări
Imaginea articolului Marian Sârbu: Funcţia onorifică şi autoritatea lui Iliescu ne-au adus deservicii

Marian Sârbu: Funcţia onorifică şi autoritatea lui Iliescu ne-au adus deservicii (Imagine: Liviu Adăscăliţei/Mediafax Foto)

Marian Sârbu a afirmat că, din punctul lui de vedere, nu ar fi fost şi nu este dezirabil pentru PSD ca Ion Iliescu să ocupe o funcţie onorifică sau executivă.

"Nu este vorba de acum sau de trecut, ci de principiu. Nu cred că a fost un lucru bun (funcţia de preşedinte de onoare pentru Ion Iliescu - n.r.) şi cred că uneori ne-a adus unele deservicii, pentru că ne-a pus în situaţia să acceptăm unele poziţii, datorită autorităţii pe care o are domnul Iliescu, în care nu credeam", a spus el.

Sârbu a menţionat că Iliescu a fost un simbol al social-democraţiei româneşti şi reprezintă mult mai mult decât o simplă funcţie onorifică sau executivă.

"Cred că o funcţie executivă sau onorifică pentru un om care a fost un simbol al stângii româneşti, într-un partid care are probleme interne destul de importante, nu este o soluţie", a adăugat vicepreşedintele PSD.

El a menţionat, răspunzând unor întrebări, că nu a fost deranjat de unele ieşiri publice ale lui Iliescu, ci de faptul că acesta s-a situat pe poziţii opuse în cazul unor decizii ale conducerii PSD.

"Au existat unele decizii ale partidului, ale conducerii partidului condus de domnul Geoană, care nu au fost în concordanţă cu felul în care a văzut lucrurile domnul Iliescu şi din cauza asta s-a creat impresia că noi cântăm pe două voci", a spus Sârbu.

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, s-a declarat surprins, vineri, de aprecierile făcute la adresa sa de către Marian Sârbu, care a afirmat că funcţia onorifică deţinută de Iliescu nu ar trebui să aibă şi prerogative executive.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici