Mariana Câmpeanu, posibil înlocuitor al lui Păcuraru

Preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi alte Asigurări Sociale, Mariana Câmpeanu, este, "cel mai probabil", persoana pe care o vizează premierul Călin Popescu Tăriceanu pentru preluarea portofoliului Muncii, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse liberale.

119 afișări
Imaginea articolului Mariana Câmpeanu, posibil înlocuitor al lui Păcuraru

Mariana Câmpeanu, posibil înlocuitor al lui Păcuraru (Imagine: www.cnpas.org)

"Preşedintele Casei de Pensii, Mariana Câmpeanu, este, cel mai probabil, persoana pe care o are în vedere premierul Călin Popescu Tăriceanu", având în vedere experienţa sa în domeniul pensiilor, susţin sursele citate.

Contactat de MEDIAFAX, ministrul demisionar al Muncii, Paul Păcuraru, a declarat că Mariana Câmpeanu va fi, probabil, înlocuitorul său. El a menţionat că aceasta este un bun specialist în domeniul pensiilor, "cunoaşte toată problematica", aceasta fiind o chestiune de actualitate.

Surse liberale susţin că au fost făcute şi alte propuneri de către lideri ai PNL, însă s-ar prefera ca funcţia de ministru al Muncii, în perioada scurtă rămasă până la alegerile parlamentare, să revină unui tehnician.

Una dintre variantele discutate în partid ar fi vizat numirea unuia dintre actualii secretari de stat ca ministru în locul lui Păcuraru, au mai spus sursele citate.

Anterior, surse din PNL declaraseră, pentru MEDIAFAX, că liderul PNL, Călin Popescu Tăriceanu, le-a spus membrilor BPC, în şedinţa de marţi, că intenţionează să nominalizeze la Ministerul Muncii un titular, nu un interimar şi că are o propunere pentru acest portofoliu, pe care deocamdată nu doreşte să o prezinte, deoarece nu a vorbit cu persoana vizată.

Preşedinţia a anunţat, marţi dimineaţă, că şeful statului, Traian Băsescu, a semnat, cu o zi în urmă, decretul privind suspendarea din funcţia de ministru al Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse a lui Paul Păcuraru, având în vedere că DNA a început urmărirea penală faţă de acesta.

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, marţi, după şedinţa conducerii liberale, că ministrul Muncii Paul Păcuraru a demisionat din funcţie şi că i-a acceptat demisia. Tăriceanu a spus că, în perioada următoare, va face o altă nominalizare pentru portofoliul Muncii. Şeful Executivului nu a făcut nicio precizare privind interimatul la conducerea ministerului.

Vicepreşedintele PNL Norica Nicolai a declarat, marţi, că nu s-a luat nicio decizie în BPC cu privire la persoana care va asigura interimatul la Ministerul Muncii în urma demisiei lui Paul Păcuraru, menţionând că nominalizarea este atribuţia premierului Tăriceanu, care va soluţiona urgent situaţia.

Solicitată să precizeze dacă aceasta înseamnă că Eugen Nicolăescu nu este în acest moment interimar, Norica Nicolai a spus că nu s-a luat nicio decizie în acest sens.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici