Marko: Continuă lupta dosarelor în politică, deşi acum li se spune "mape"

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, marţi, că în viaţa politică românească continuă lupta dosarelor, el afirmând că nu este "impresionat" de faptul că dosarele se numesc, în prezent, "mape".

1 afișare
Imaginea articolului Marko: Continuă lupta dosarelor în politică, deşi acum li se spune "mape"

Marko: Continuă lupta dosarelor în politică, deşi acum li se spune "mape"

"Că ele se numesc în acest moment mape pe mine nu mă impresionează. Unii, probabil, au inventat această schimbare de terminologie pentru a face o abstracţie de luptă a dosarelor, dar acest lucru nu ne induce în eroare şi aşa-zisele mape sunt dosare şi continuă lupta dosarelor", a susţinut Marko, în conferinţa de presă săptămânală.

Pe de altă parte, el consideră că premierul şi PNL sunt cei care trebuie să opteze pentru una dintre cele două căi de ieşire din blocajul în care s-a ajuns în privinţa numirii ministrului Justiţiei, respectiv validarea Noricăi Nicolai de către Parlament sau solicitarea unui punct de vedere din partea Curţii Constituţionale.

"E clar că există un blocaj şi trebuie să ieşim din acest blocaj. Sunt două căi - Curtea Constituţională sau Parlamentul -, dar va fi decizia premierului şi decizia PNL cum vor proceda", a afirmat liderul Uniunii.

Întrebat despre varianta ca Parlamentul să se pronunţe în legătură cu candidatura Noricăi Nicolai, Marko a răspuns: "Este o posibilitate". Liderul UDMR menţionând că există şi varianta solicitării unei opinii în legătură cu acest subiect din partea Curţii Constituţionale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici