Mazăre: Nu aş fi dezamăgit de Ponta dacă afirmaţia lui Băsescu ar fi adevărată

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat, marţi, comentând declaraţiile preşedintelui potrivit cărora premierul ar fi fost ofiţer acoperit, că ”deocamdată este o petardă trasă de Băsescu”, el precizând că nu ar fi dezamăgit de premier nici dacă afirmaţiile preşedintelui ar fi adevărate.

160 afișări
Imaginea articolului Mazăre: Nu aş fi dezamăgit de Ponta dacă afirmaţia lui Băsescu ar fi adevărată

Radu Mazare (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto)

Întrebat de jurnalişti, marţi, cum comentează declaraţiile lui Traian Băsescu potrivit cărora Victor Ponta ar fi fost ofiţer acoperit, Radu Mazăre a spus că nu ştie care este adevărul, dar ştie cert că Traian Băsescu ar fi fost informator al Securităţii.

”Nu ştiu cum este cu Victor Ponta. Ce am văzut eu cu ochii mei, şi am mai afirmat asta în câteva rânduri, acum 20 de ani am avut în mână şi am publicat în ziarul Telegraf registrul cu membrii de partid informatori ai Securităţii. Şi acolo era Băsescu Traian. Sursă. Că erau gazde, rezidenţi şi surse. Aia ştiu sigur că am văzut cu ochii mei. Registrul l-am avut în original, dar a dispărut între timp. Ce spune Băsescu despre Ponta n-am de unde să ştiu”, a declarat Radu Mazăre.

El a mai spus că şeful statului nu mai are credibilitate şi că declaraţiile acestuia despre Victor Ponta se înscriu în strategia de campanie a lui Traian Băsescu de a o susţine pe Elena Udrea la Preşedinţie.

”Nu ştiu. Dacă ar fi, dacă n-ar fi... La câte minciuni a spus Băsescu până acum, nu mai are credibilitate.(...) Mie mi-a plăcut răspunsul lui Ponta. Când a spus că o să se ducă şi o să se roage pentru Băsescu că e tulburat... Şi e tulburat”, a afirmat Mazăre.

Întrebat ce ar trebui să facă Victor Ponta în această situaţie, primarul Constanţei a răspuns că mai întâi trebuie să se stabilească dacă este adevărat: ”Nu ştiu ce ar trebui să facă Ponta. Deocamdată este o petardă trasă de Băsescu. Să vedem că lucrurile stau aşa, după care o să-mi exprim un punct de vedere. Deocamdată nu mi-e clară treaba. În ‘97, în 2000, când bunica era fată...”.

Primarul Constanţei a mai spus că nu ar fi dezamăgit de Victor Ponta dacă afirmaţia preşedintelui Traian Băsescu ar fi adevărată, pentru că acesta a făcut lucruri bune ca premier.

”Nu ştiu dacă pot să-l judec pentru ce a făcut acum 14 sau 16 ani. Numai procurorii anchetează pentru ce ai făcut acum 14 ani. Cred că a trecut suficient de mult timp. Omul a demonstrat ce poate să facă. V-am spus că, din punctul meu de vedere, 80 la sută a făcut lucrurile bine ca şi prim-ministru”, a adăugat Radu Mazăre.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, că Victor Ponta a fost ofiţer acoperit al SIE în timp ce era procuror, fapt ce reprezintă "o ilegalitate constituţională" şi "o incompatibilitate", potrivit Constituţiei vechi.

Întrebat dacă faptul că Victor Ponta a fost şi ofiţer acoperit şi procuror nu este o ilegalitate, preşedintele Traian Băsescu a spus că este "o ilegalitate constituţională".

Băsescu a spus că la numirea Guvernului a întrebat telefonic dacă există ofiţeri acoperiţi în Executiv. "La numirea prin Parlament, eu nu verific, atunci când sunt instalări de guverne, pentru că mă obligă Constituţia să-i numesc şi n-am ce face. Dar atunci am întrebat telefonic. Mi s-a spus că nu este niciun ofiţer acoperit, am închis subiectul, îmi veneau de la Parlament, oricum trebuia să-i validez. Şi chiar mi-aduc aminte că am spus-o: Guvernul nu are niciun ofiţer acoperit. Nu mi-a dat prin cap că ar fi rezervişti acoperiţi", a afirmat Băsescu, la Realitatea Tv.

"Oricum n-aveam ce să fac, pentru că pe votul Parlamentului eu nu pot respinge un guvern sau un prim-ministru", a mai spus el.

Şeful statului a explicat că "neliniştea" i-a fost stârnită în momentul în care senatorul Valer Marian a făcut o interpelare privind calitatea de ofiţer SIE a lui Victor Ponta. "Nu atât interpelarea, cât lipsa de răspuns şi pe urmă discuţiile din presă", a mai spus Băsescu.

Marţi dimineaţă, la Iaşi, unde a participat la slujba de Sfânta Parascheva, premierul Victor Ponta a avut prima reacţie la declaraţiile lui Traian Băsescu, spunând că sunt ”numai minciuni” şi că preşedintele este ”extrem de tulburat şi frământat” şi că ”România nu mai trebuie să depindă de tulburările unei persoane”.

Premierul a mai spus că din 1995, când a terminat Facultatea de Drept, a respectat legile de fiecare dată şi şi-a servit ţara şi va face acest lucru în continuare.

”În ce mă priveşte vă spun foarte clar şi foarte sigur că după ce am terminat Facultatea de Drept, în anul 1995, şi până azi sunt 20 de ani, de fiecare dată am respectat legile ţării, mi-am servit ţara ca magistrat, ca deputat, ca ministru şi voi face la fel ca preşedinte al României”, a afirmat Victor Ponta.

El a mai susţinut că Traian Băsescu se exprimă ”într-un mod total inacceptabil pentru un preşedinte”, folosind această funcţie şi instituţiile pentru a o susţine pe Elena Udrea.

Întrebat dacă este ceva adevărat din ceea ce a afirmat luni seară preşedintele Băsescu, premierul a afirmat: ”Nu, sunt numai minciuni”.

Întrebat, de asemenea, de ce s-a referit Traian Băsescu la perioada 1997-2001, premierul a răspuns: "Nu ştiu, asta trebuie să-l întrebaţi pe dânsul".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici